Instalatorii de panouri fotovoltaice merg mâine la sediul AFM. Ce propun pentru deblocarea programului

Reprezentanții mai multor firme de instalatori de panouri fotovoltaice acreditați în programul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) de instalare de panouri fotovoltaice subvenționate vor merge mâine la sediul instituției pentru discuții cu oficialii instituției, în condițiile în care programul este blocat în urma suspiciunilor de fraudare.

Mai mulți instalatori se vor deplasa mâine dimineață la sediul AFM pentru o întâlnire cu oficialii instituției pe marginea deblocării și derulării corecte a programului de instalare de panouri fotovoltaice pentru persoanele fizice, potrivit informațiilor care circulă pe rețelele de socializare. Întâlnirea va avea loc la ora 09.00.

Andrei Iorgulescu, Director general Direcția Generală Proiecte Administrația Fondului pentru Mediu, ne- a confirmat că va avea loc această discuție, dar a spus că nu știe câți instalatori vor participa. „Știu că este o delegație de instalatori, dar mai mult nu știu, despre revendicări sau clarificări. Noi verificăm acum înscrierile și cum a funcționat aplicația informatică”, ne-a declarat Iorgulescu.

Potrivit informațiilor obținute de noi, la discuție vor participa opt reprezentanți ai instalatorilor, câte unul pentru fiecare dintre zonele de dezvoltare.

Există o listă de propuneri, cu care au fost de acord majoritatea instalatorilor, de modificare derulării programului, în condițiile în care acesta a fost blocat la câteva ore de la demarararea lui, în data de 10 septembrie. De asemenea, a fost postată și o petiție, denumită Verificarea introducerii frauduloase in sistem a dosarelor pentru accesarea programului Casa Verde „Panouri Fotovoltaice”

Iată o listă cu propuneri cu aplicare imediată, cu care au fost de acord majoritatea instalatorilor și care vor fi discutate cu oficialii AFM

Reluarea de la capăt a procesului de înscriere a persoanelor fizice

2-3 utilizatori maximum pentru fiecare fimă, cu parola unica

Protecție la folosirea roboților de tip software (cod CAPTCHA la salvarea dosarului)

Maximum 50 de dosare / firma / zi

Excluderea firmelor care au fraudat / abuzat / sau au folosit mijloace anti-concurențiale

Anunțarea cu minimum 10 zile în avans a începerii înscrierilor

Context

Aplicația informatică prin care cele 245 de firme agreate puteau depune proiectele de finanțare a instalării de panouri fotovoltaice prin programul AFM a fost închisă pe 10 septembrie, în aceeași zi în care a fost deschisă, la doar șase ore și jumătate de la debutul programului.

„Pentru efectuarea unor analize asupra modului de funcționare a înscrierii persoanelor fizice în cadrul Programului denumit generic Casa Verde Fotovoltaice, aplicația informatică nu va fi disponibilă începând din data de 10 septembrie, ora 16.30. Accesul în aplicație, pentru înscrierea persoanelor fizice în Program, se va relua în cel mai scurt timp, după finalizarea analizelor efectuate”, a anunțat AFM, pe pagina programului, fără a da alte detalii.

Până atunci, în aplicaţia informatică au fost înscrise peste 13.000 de cereri de finanţare din partea persoanelor fizice, ceea ce arată interesul enorm pentru acest program.

Ulterior opririi, au apărut informaţii referitoare la suspiciuni de fraudă care au condus la oprirea înscrierilor: Banii, în total 537 de milioane de lei au fost alocați pe fiecare din regiunile de dezvoltare ale ţării, iar fondurile pentru zona Olteniei au fost epuizate. Suspiciunile arată că a existat cel puţin o firmă de instalatori care a încălcat regulile,încărcând în aplicaţie, cu ajutorul unui soft (ceea ce este interzis) dosarele de finanţare mult mai rapid decât celelalte şi aşa s-ar explica epuizarea rapidă a fondurilor în zona Olteniei.

Prin programul Casa Verde Fotovoltaice, se acordă o subvenție în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei pentru instalaţii fotovoltaice pentru persoane fizice. Suma finanţată de Autoritate se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii. Prin program se finanţează proiecte privind instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de minimum 3kWp.

8 Comments

  1. Sunt unul din instalatorii validati in program. Nu am semnat petitia pentru ca nu sunt de acord cu reluarea procesului de inscriere. De ce sa se stearga cererile care au fost incarcate conform regulilor stabilite, fara robot si alte metode anticoncurentiale? Daca se modifica regulile in timpul procesului, atunci acesta poate duce la compromiterea intregului program. Bineinteles ca, metodele anticoncurentiale trebuie sanctionate si eliminate pe viitor. Sper, ca oficialii AFM sa ia decizii intelepte…

    1. la ce pret se ajunge pentru o casa la tara unde se consuma destul curent peste cei 20.000?de exemplu avem factura si de 500 sau 600 lei /luna

  2. Poate ca ai dreptate, dar suntem cu toții in acelasi tramvai, dacă sa stricat suntem nevoiti sa coboram toti până se repară. Acum care va fi ordinea la urcare si daca vom mai încăpea cu toții e greu de spus, doar suntem in România.

  3. Sa dea cate un panou sa ajunga la toata lumea 🙂
    Interesul este mare si ca de obicei in Romania nimic nu se face cu cap.
    Refacem licitatii pana iese cine trebuie. Facem proiecte si ne blocam din lipsa de creier.
    Cine a facut aplicatia trebuia sa puna obligatoriu captcha si sa nu permita mai mult de 3 sesiuni concurente pentru un user. Blocarea proiectului reflecta incapacitatea autoritatilor de a gestiona respectivul proiect. Daca nu a fost specificat ca poti sa folosesti un bot , un program cel care a introdus respectivele cereri nu a gresit cu nimic. De aici vor urma procese, contestatii etc.
    Apoi romanul de rand care urmarea cu sufletul la gura sa vada daca musca si el din firamitele ramase pe oase , dupa ce o sa vada ca nu a reusit , va realiza a nu stiu cata oara cat de manevrati suntem.
    In continuare este o bataie de joc si cred ca dezamagirea va fi foarte mare.
    Trebuie sa intelegem ca pomenile gen mic si bere sunt pentru popor iar proiectele mai mari sunt pentru „alesi”

  4. Este inacceptabil ceea ce face AFM-ul . Au blocat programul de o saptamana si nu mai fac nici un comunicat , ce rezultate (macar partiale ) au in urma analizei pe care o fac ; un termen estimativ pentru reluarea programului ; care este motivul real al blocajului (suspiciune de frauda, verificare … , ptobleme tehnice …… ) . Nu este de mirare ca tara merge asa cum merge , cu asa oameni cum sunt alesii nostrii nu putem cere mai mult. Solicitantii au strans actele necesare pentru dosar , au mai si platit taxe de urgenta pentru eliberarea lor pe loc , aceste acte au perioada de valabilitate de 30 de zile , zilele trec iar programul este blocat. Consider ca AFM-ul ar trebui sa iasa cu un comunicat in care sa prezinte o concluzie la care s-a ajuns in urma analizei efectuate pana in momentul de fata , si ce se va intampla cu solicitantii si cu dosarele care vor ezpira daca perioada de suspendare a programului va mai dura mult. Asa cred ca ar fi pai corect fata de cei interesati de acest program.

  5. Nu este corect sa se reia înscrierile. Clienții deja sunt dezamăgiți. Au scos actele de mai multe ori. Cine a făcut ilegalități sa plătească. AFM-ul sa nu anuleze înscrierile deja făcute. Altfel se va bloc și mai mult se vor intenta procese, etc.
    Reluați înscrierea de au de a rămas, iar instalatorii ce contesta sa fie pregătiți și cu banii lor nu sa le ceara clientor sa plătească lucrarea și apoi când vine decontul de la AFM sa recupereze.

  6. AFM garantează celor care au umblat in timp util ca documentele lor să fie valabile in 10 septembrie 2019 , că vor avea șansa de rezervare a sumei de 20000 lei ,sau,nu pentru,ci prin tragere de timp,ne descalifică ? Oare ,nu cu bună știință a lor s-a întâmplat fraudarea ? In zona unde se presupune că s-a fraudat , e o veche obișnuință ! AFM e condus de oameni cinstiți ? Atunci să comunice cu oamenii ! Rușine , că o treabă „pregătită” de un guvern incompetent ,cu termene , să-și bată joc de oameni care sunt obligați să respecte termenele !

  7. ?AFM garantează celor care au umblat in timp util ca documentele lor să fie valabile in 10 septembrie 2019 , că vor avea șansa de rezervare a sumei de 20000 lei ,sau,nu pentru,ci prin tragere de timp,ne descalifică ? Oare ,nu cu bună știință a lor s-a întâmplat fraudarea ? In zona unde se presupune că s-a fraudat , e o veche obișnuință ! AFM e condus de oameni cinstiți ? Atunci să comunice cu oamenii ! Rușine , că o treabă „pregătită” de un guvern incompetent ,cu termene , să-și bată joc de oameni care sunt obligați să respecte termenele !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *