Hidroelectrica derulează un program de umplere controlată a lacului Gura Apelor, care din 1986 până acum nu a fost umplut niciodată până la nivelul din proiect și care este aproape de final. Dacă totul va merge bine, compania va începe retehnologizarea celor două grupuri de câte 175 MW ale centralei Râul Mare care, la fel, au funcționat tot timpul cu restricții care nu au permis producția de energie electrică din proiect.
“Un proiect foarte dificil a fost centrala Râul Mare-Retezat. Discutăm despre un baraj care a funcționat cu restricții încă din anul 1990. Am început un proces de umplere controlată a acelui baraj sub monitorizare. Rezultatele sunt foarte bune, sperăm ca în acest an barajul să fie umplut la cota finală așa cum era el în proiectul inițial-menționez că niciodată nu a ajuns la această cotă. Odată ce lămurim această problemă, demarăm al doilea proiect foarte mare de retehnologizare, al centralei Râul Mare-Retezat. Am preferat să verificăm întâi toți parametrii inițiali de intrare, iar odată ce aceștia vor fi confirmați să intrăm într-o retehnologizare care va costa și ea 80 de milioane de euro, și care presupune că cele două grupuri, care acum funcționează cu restricții, undeva la 110 MW pe grup, față de 175, cât aveau inițial, să ajungă la puterea nominală odată ce s-au retehnologizat”, a declarat directorul general al Hidroelectrica, Bogdan Badea, la o conferință organizată de Focus Energetic
Centrala Râul Mare-Retezat este a doua mare centrală hidro de pe râurile interioare din România, după cea de la Lotru, (două grupuri de câte 175 MW fiecare) dar nu a funcționat niciodată la capacitatea sa maximă din 1986, de când a fost pusă în exploatare. A fost un proiect cu o valoare de un sfert de miliard de dolari însă barajul nu a putut fi niciodată umplut până la cota sa normală, de 1.072 metri NNR (nivel normal de retenție) și nici acum nu este recepționat la această cotă. Turbinele de 175 MW au fost fabricate la UCM Reșița și sunt cele mai mari hidroagregate produse în România.
De câțiva ani,după câteva lucrări la amenajarea hidroenergeică, Hidroelectrica a demarat un proces de umplere controlată sub supraveghere a lacului. A plecat de la 1.030 metri mdMN (metri deasupra nivelului mării) în anul 2013 și în septembrie va ajunge la nivelul de 1.068 metri, urmând ca apoi să se reia umplerea controlată până la cota normală din proiect, 1.072 de metri. Procesul de umplere controlată de până acum a decurs normal, și toți parametri de funcționare ai barajului se comportă normal. După ce se va ajunge la cota de 1.072 de metri și se constata ca totul funcționează normal, Hidroelectrica va demara lictația pentru retehnologizarea turbinelor și generatoarelor astfel încât hidrocentrala să poate funcționa la capacitatea la care a fost proiectată.
Să fie într-un ceas bun!