Nuclearelectrica a afişat un profit net de 290,661 milioane lei, în primele şase luni ale acestui an, în creştere cu 59,4% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor financiare ale companiei transmise miercuri Bursei de la Bucureşti.
„În perioada de 6 luni încheiată la 30 iunie 2019, SNN a obţinut un profit net de 290.661 mii lei. Rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creştere cu 69,2%, iar EBITDA o creştere cu 31,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în principal ca urmare a creşterii veniturilor din exploatare cu 20,1%, influenţate de creşterea cu 22% a veniturilor din vânzarea energiei electrice”, menţionează compania.
Directorul general al companiei, Cosmin Ghiţă, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă, că aceste creşteri sunt rezultatul unei strategii foarte bune de vânzări, axată pe produse pe termen lung.
„Rezultatul vine dintr-o strategie foarte bună de vânzări, cu gestionarea corectă a riscurilor. Strategia noastră a vizat vânzarea pe piaţa centralizată a produselor pe termen lung, a fost un pariu care ne-a ajutat foarte mult. Noi nu intrăm pe produse de vârf, nu am vrut să avem o politică agresivă, care să ne ducă la risc din punctul de vedere al echilibrului comercial, întrucât suntem producători în bandă. Totodată, am luat în calcul abordarea prudenţială în managementul opririlor planificate şi o atenţie sporită cu privire la posibile defecţiuni, cu pregătirea stocurilor de echipamente necesare, ceea ce ne-a ajutat să trecem peste iarnă”, a declarat Ghiţă.
Compania livrează energie şi pe piaţa reglementată, la un preţ aprobat de ANRE la 188,33 de lei
„Energia nucleară este a doua cea mai ieftină sursă de energie din sistem, singura care este disponibilă 100%, astfel că cred că majorarea producţiei de energie din surse nucleare va duce la creştere competitivităţii în economie”, a continuat reprezentantul Nuclearelectrica.
Producţia brută de energie electrică a celor două unităţi operaţionale ale CNE Cernavodă a fost de 5,368 milioane MWh în semestrul I al anului 2019, din care 4,919 milioane MWh au fost livraţi în Sistemul Energetic Naţional.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, cantitatea de energie electrică vândută pe piaţa concurenţială a contractelor bilaterale a crescut cu 9%, beneficiind de o creştere a preţului mediu de vânzare pe această piaţă cu 18% (preţ fără Tg), în timp ce cantitatea de energie electrică vândută pe piaţa spot (PZU) a scăzut cu 35%, în condiţiile înregistrării unui preţ mediu de vânzare pe această piaţă mai mare cu 38% (preţ fara Tg).
Societatea a vândut aproximativ 0,1% din energie pe piaţa reglementată la preţ reglementat. Pentru anul 2019, pentru respectarea prevederilor Ordonanţei 114/2018, ANRE a stabilit o cantitate de energie electrică de vândut de către SNN pe contracte reglementate de 1.377 GWh (din care 6,1 GWh pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019), urmând ca pentru anii următori obligaţiile de vânzare pe bază de contracte reglementate atribuite SNN să se stabilească la un nivel maxim de 65% din cantitatea de energie electrică livrată.
ANRE a stabilit pentru SNN un preţ reglementat de 188,33 lei/MWh (fara Tg).
Cantităţile de energie electrică vândute pe piaţa concurenţială a contractelor bilaterale au reprezentat o cotă procentuală de 86% din volumul total al energiei electrice vândute. Preţul mediu de vânzare pe contractele bilaterale a fost de 233,66 lei/MWh (cu Tg inclus), înregistrând o creştere de 18,2% faţă de preţul mediu înregistrat în semestrul I al anului 2018.
Cantitatea de energie electrică vândută pe bază de contracte, pe piaţa spot (PZU) precum şi pe PE este de 5,112 milioane MWh, cu 2,9% peste programul de vânzări şi cu 0,26% mai mică faţă de cantitatea de energie electrică vândută în aceeaşi perioadă a anului 2018. Pe piaţa spot (PZU), s-a vândut o cantitate de energie electrică reprezentând 13,5% din volumul total de vânzări, faţă de o cotă procentuală de 20,6% înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2018. Preţul mediu de vânzare a energiei pe PZU realizat de SNN în semestrul I al anului 2019 a fost de 218,64 lei/MWh (cu Tg inclus), faţă de 158,73 lei/MWh (cu Tg inclus) în aceeaşi perioadă a anului 2018.
Veniturile realizate de SNN pe piaţa de energie electrică aferente livrărilor de energie electrică din semestrul I al anului 2019 sunt de 1,183 miliarde lei, mai mari cu 0,16% faţă de veniturile bugetate pentru primele şase luni şi respectiv mai mari cu 21,8% faţă de realizările din aceeaşi perioadă a anului anterior.
Valoarea totală a programului de investiţii al SNN pentru anul 2019 este de 256,548 milioane lei (fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung), program aprobat prin Hotararea din mai a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor societăţii.
„Ca şi în anii anteriori, Nuclearelectrica SA şi-a structurat programul de dezvoltare investiţii pe obiective definite în raport cu nevoile sucursalelor de producţie (CNE Cernavodă şi FCN Piteşti), astfel încât să obţină un nivel cît mai ridicat de utilizare al capacităţii de producţie (EAF Energy Availability Factor) în condiţiile respectării normelor de securitate nucleară şi ale menţinerii pe termen lung a nivelului de excelenţă în exploatarea centralei. Totodată, programul de dezvoltare urmăreşte să răspundă necesităţii de modernizare/retehnologizare a unor sisteme, din considerente atât de natură economică (reduceri de consumuri specifice, îmbunătăţirea unor parametri caracteristici proceselor deservite, cu impact pozitiv asupra eficienţei) cât şi de natură juridică, fiind necesară implementarea unor îmbunătăţiri asociate securităţii nucleare, protecţiei mediului şi securităţii muncii, acestea reprezentând cerinţe imperative, venite din partea autorităţilor de reglementare din domeniu”, se mai precizează în documentul SNN transmis Bursei de la Bucureşti.
Daca are asa profit ,oare de ce paza este gratuita.Chiar si jandarmeria poate fi platita.