Petrom a făcut un profit net de două miliarde de lei la şase luni, creştere de 53%

OMV Petrom, singurul producător de petrol şi gaze din România, a raportat un profit net de 1,975 miliarde de lei în primul semestru al acestui an, cu 53% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Producţia de hidrocarburi a scăzut accentuat, la fel cea de electricitate, dar au crescut vânzările de carburanţi.

OMV Petrom a raportat un profit net de 1,975 miliiarde de lei în primele şase luni ale anului 2019, cu 53% peste nivelul aferent primelor şase luni ale anului trecut, potrivit datelor financiare prezentate de companie. Vânzările totale ale companiei au crescut cu 15%, până la 11,3 miliarde de lei.

Iată situaţia pe fiecare segment de activitate:

Upstream

“Rezultatul din exploatare excluzand elementele speciale s-a imbunatatit cu 9%, la 1.599 mil. lei, in principal datorita efectului favorabil al cursului de schimb (USD cu 9% mai puternic fata de RON) si a preturilor mai mari ale gazelor naturale, care au fost contrabalansate partial de catre preturile mai mici ale titeiului si de scaderea volumelor de hidrocarburi”, arată compania.

Scădere care este însă accentuată, în special la gaze: 5,5% în total faţă de primul semestru al anului trecut, iar la gaze de 8%.

“Productia de hidrocarburi la nivel de Grup a scazut cu 5,5%, la 27,56 mil bep. In Romania, productia de hidrocarburi a fost de 26,45 mil bep sau 146,1 mii bep/zi (1-6/18: 27,90 mil bep sau 154,1 mii bep/zi). Productia de titei si condensat in Romania a scazut cu 1,6%, la 12,0 mil bbl, in principal din cauza declinului natural.

Productia de gaze naturale in Romania a scazut cu 8,0%, la 14,45 mil bep, din cauza declinul natural in principalele zacaminte de gaze (Totea Deep si Lebada Est), a lucrarilor de suprafata singulare efectuate in zona Totea-Hurezani si a activitatilor de mentenanta. In Kazahstan, productia de hidrocarburi a scazut cu 13,5%, la 1,11 mil bep, din cauza numarului crescut de sonde ce asteapta interventii sau reparatii capitale.

Volumul vanzarilor de hidrocarburi la nivel de Grup a scazut cu 5% din cauza productiei mai mici atat in Romania, cat si in Kazahstan”, arată compania.

Downstream

Pe partea de downstream compania a consemnat creşteri ale veniturilor, la şase luni, susţinute însă de sectorul de rafinare şi vânzare a carburanţilor (creştere masivă, de 14%) , mai puţin de comercializarea gazelor şi a energiei electrice. Vânzările de gaze au scăzut cu 12%, cele de electricitate cu 14%, afectate de situaţia din al doilea trimestru al anului.

Iată, detaliat, explicaţiile

Rezultatul din exploatare CCA excluzand elementele speciale a crescut la 699 mil lei in 1-6/18 (1-6/18: 542 mil lei), reflectand un rezultat mai mare atat al segmentului Downstream Oil, cat si al segmentului Downstream Gas.

In 1-6/19, rezultatul operational CCA excluzand elementele speciale din Downstream Oil a crescut la 560 mil lei (1-6/18: RON 438 mn), datorita performantei operationale excelente in contextul unui efect de baza al anului trecut, cand a avut loc revizia rafinariei, si in pofida unei deteriorari semnificative a mediului marjei de rafinare in 1-6/19.

Indicatorul marja de rafinare al OMV Petrom a scazut cu 2,9 USD/bbl, la 3,74 USD/bbl in 1-6/19, ca urmare a diferentialelor mai scazute pentru produse, in special pentru benzina. Rata de utilizare a rafinariei a crescut la 95% (1-6/18: 71%, afectata de revizia rafinariei).

Vanzarile totale de produse rafinate au fost cu 14% mai ridicate fata de 1-6/18.

Volumele vanzarilor cu amanuntul ale Grupului au crescut cu 4%, ca urmare a cresterii cererii.

Volumul vanzarilor totale de produse rafinate, exceptand vanzarile cu amanuntul, a crescut cu 26%, reflectand valorificarea oportunitatilor de piata regionale si disponibilitatea mai redusa a produselor in T2/18 ca urmare a reviziei rafinariei.

In Downstream Gas, rezultatul din exploatare excluzand elementele speciale s-a imbunatatit la 140 mil lei in 1-6/19 de la 104 mil lei in 1-6/18, sustinut de performanta primului trimestru atat in activitatea de energie electrica, cat si in cea de gaze naturale, favorizata de conditiile de piata mai bune.

Volumul vanzarilor de gaze ale OMV Petrom a fost cu 12% mai mic fata de 1-6/18, in principal din cauza scaderii productiei proprii, dar si a ajustarii programului obligatoriu de inmagazinare a gazelor, in contextul unei piete slabe de energie.

Centrala electrica Brazi a generat o productie neta de energie electrica de 1,12 TWh comparativ cu 1,30 TWh in 1-6/18, afectata de productia scazuta inregistrata in T2/19 din cauza reviziei planificate si a conditiilor de piata (marje negative).

 

Ştirea se actualizează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *