Cinci companii și consorții au depus oferte de retehnologizare a hidrocentralei de la Vidraru, una dintre cele mai mari din România.Ofertele au venit din Austria, Franța, China, Turcia și România.
“Vineri s-a încheiat depunerea ofertelor. Avem cinci oferte de la firme serioase, care vor să retehnologizeze hidrocentrala Vidraru”, a declarant, în conferință de presă, ministrul Energiei, Anton Anton.
Hidroelectrica a lasat în mai în sistemul electronic de achiziţii publice procedura pentru lucrările de retehnologizare a hidrocentralei Vidraru, dar de data aceasta contractul va fi atribuit în urma unei „proceduri competitive cu negociere”, după două tentative eşuate de atribuire a contractului prin licitaţie.
Potrivit unor surse din piață, ofertele au fost depuse de:
-Voith Hydro GmbH & Co KG Austria,
-Consorțiul Romelectro-Litostroj,
-Asocierea Gulsan Insaat SanayiTurizm Nakliyat VE Ticaret AS (lider de asociere)- Zhefu Holding Group Co (Asociat),
-Sinohydro Corporation Limited,
-Asocierea GE Hydro Finance SAS-Elenor SA-Grid Solution Romania
Valoarea estimată a contractului este de 82,15 milioane euro. Lucrările trebuie terminate în termen de 56 de luni de la atribuirea contractului.
„Prima dată au fost patru oferte, a doua oară au fost două. Ofertele au fost neconforme, din motive tehnice. În termen de o lună reluăm procedura, de data aceasta nu din nou prin licitaţie, ci prin dialog competitiv, pentru a lăsa ofertanţilor posibilitatea să vină cu propriile soluţii tehnice competitive”, declara directorul general al Hidroelectrica, Bogdan Badea, în februarie.
El a precizat atunci că noua procedură nu înseamnă în vreun fel că se va face rabat de la calitate, ci doar o mai mare flexibilitate pentru ofertanţi. Ultimele oferte care au fost respinse au venit din partea consorţiului Romelectro (România) – Litostroj Power (Slovenia) şi a companiei chineze PowerChina Huadong Engineering Corporation
Vidraru este una dintre cele mai importante centrale pe care le operează Hidroelectrica, cu o putere de 220 MW în cele patru grupuri.