Ministerul Energiei a publicat lista proiectelor de investiţii care va fi trimisă Comisiei Europene pentru a beneficia de finanţarea prin mecanismul de finanţare prevăzut în directiva EU-ETS.
Acestea sunt doar proiectele mai mici de 12,5 milioane de euro, care vor fi trimise la Bruxelles, şi care pot fi finanţate până la 70%. Grosul proiectelor vor putea primi finanţare din Fondul de Modernizare (10d), care are mecanisme mai flexibile de finanţare
România va dispune de câteva miliarde de euro, prin intermediul sistemului de emisii de noxe european (EU ETS) pentru atingerea obiectivelor sale pentru 2030 și perspectivele unei economii decarbonizate total până în 2050.
Potrivit unui document consultat de publicaţia energynomics.ro, dacă valoarea unei alocări ETS este de 20 de euro (scenariul minim), România are la dispoziție până în 2030 aproximativ: 2,5 miliarde de euro prin intermediul Fondului pentru Solidaritate, altul cel puțin 1,87 miliarde de euro prin Derogarea de la articolul 10c, aproximativ 756 de milioane de euro de la cel mai important și cel mai nou instrument – Fondul de Modernizare (care poate primi bani și de la celelalte facilități), caz în care România ar putea primi până la 5,3 miliarde de euro și o sumă nespecificată dintr-un fond nou, Fondul pentru Inovare.