OMV Petrom, cel mai mare jucător pe piața energiei din România, sprijină programul ”România eficientă”, lansat de Energy Policy Group (EPG),la care va contribui cu 4 milioane de euro, în perioada 2019-2022.
Programul își propune să promoveze eficiența energetică la nivel național, prin campanii de informare publică, programe de educație și finanțarea unor proiecte pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice.
„Zi de zi, OMV Petrom furnizează energie pentru România. Rolul nostru nu se oprește aici, fiind parte din România, dorim să ne implicăm în inițiative care sunt relevante pentru țară. Credem că eficiența energetică este una dintre aceste inițiative și că ”România eficientă” poate încuraja consumul mai responsabil de energie, conducând la reducerea costurilor și a impactului asupra mediului. Măsurile de eficiență energetică pot duce la o reducere cu 40% a consumului. Este important ca acest program să avanseze”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.
Radu Dudău, Director EPG a declarat: „Peste 80% din clădirile din România sunt construite înainte de 1989 și au o performanță energetică scăzută, cu consumuri anuale între 180 și 400 kWh/m2. Prin renovare extinsă, consumul de energie poate scădea sub 100 de kW/m2, ceea ce ar însemna economii semnificative. Este important ca publicul să conștientizeze risipa de energie și să aibă acces la informații despre creșterea eficienței energetice a clădirilor.”
Prin izolarea termică adecvată și prin implementarea unor soluții eficiente de încălzire, consumul de energie al clădirilor poate fi redus semnificativ. Înlocuirea becurilor incandescente cu sisteme LED poate reduce consumul de electricitate pentru iluminat și de 4 ori.
În cadrul programului „România eficientă” vor fi organizate campanii de educare și informare. Astfel, atât publicul larg cât și autoritățile locale, care administrează un număr mare de imobile de interes public, vor avea acces la informații privind soluții concrete de reducere a consumului energetic, care conduc la scăderea costurilor cu utilitățile și a impactului asupra mediului.
De asemenea, vor fi dezvoltate un ghid practic de eficiență energetică și programe de training pentru reprezentanți ai autorităților publice. Într-o fază avansată a proiectului, vor finanțate proiecte de renovare extinsă a unor clădiri publice.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Universitatea Politehnică București (UPB) și Asociația de Standardizare din România (ASRO) s-au alăturat acestui program. UPB va contribui prin furnizarea de cunoștințe tehnico-inginerești fundamentale, prin studii realizate în cadrul proiectului „România Eficientă”, precum și prin programe educaționale și de formare. ASRO va dezvolta standarde de performanță energetică a clădirilor publice. ANRE, prin Departamentul pentru Eficiență Energetică va sprijini activ inițiativa prin participarea la evenimentele relevante, prin diseminarea și promovarea informațiilor și a rezultatelor acestei inițiative în cadrul reuniunilor organizate ANRE, dar și în materialele informative realizate de specialiștii Departamentului pentru Eficiență Energetică.
Eficiența energetică este parte din strategia de sustenabilitate a OMV Petrom și susține obiectivul de dezvoltare durabilă ”Energie accesibilă și durabilă – ODD 7” stabilit de Națiunile Unite. Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite reprezintă o agendă agreată la nivel global pentru dezvoltarea durabilă, care abordează teme cheie cum ar fi educația, schimbările climatice, reducerea sărăciei.
Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 792 benzinării, la sfârșitul lui martie 2019, sub două branduri, OMV și Petrom. În perioada 2007-2018, compania a alocat aproximativ 52,5 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.