Actualul director general al Hidroelectrica, care a avut mereu mandat provizoriu, va ocupa acest post în baza unui mandat de patru ani.
Mandatul de patru ani al lui Badea începe din data de 10 iunie, potrivut datelor de pe site-ul companiei. Amintim că noua conducere a companiei a fost numită în urma unui proces de selecţie derulat prin firma Pluri Consultants.
Iată, integral, componenţa directoratului companiei:
Bogdan Nicolae BADEA– Presedinte Directorat
Marian BRATU– Membru Directorat
Razvan Ionuţ PATALIU– Membru Directorat
Radu Cristian POP- Membru Directorat
Cristian VLĂDOIANU– Membru Directorat
Până în aprilie, directoratul Hidroelectrica a fost format din cinci membri (Bogdan Badea, fost secretar de stat pentru energie, fiind preşedinte al directoratului), care au avut contracte de mandat provizorii cu o durată de patru luni şi care au expirat pe 9 aprilie 2019. Potrivit datelor de pe site-ul companiei, aceştia au fost remuneraţi cu câte o indemnziaţie lunară brută de câte 36.240 de lei.
Hidroelectrica este cel mai important producător de energie electrică din România şi cea mai profitabilă companie a statului român, care este acţionar cu 80%. Compania a înregistrat în 2018 un profit net record de 1,55 miliarde de lei (rezultate financiare preliminare neauditate pentru anul 2018). FP este acţionar minoritar al Hidroelectrica, cu 20%. Societatea operează 208 centrale, cu o putere instalată de peste 6.400 MW.
Va dorim nu numai FELICITARI PT FUNCTIA IMPORTANTA, DAR, MAI ALES SA VA AJUTE DUMNEZEU PRIN SANATATE SI TOATE CELE BUNE , SA MENTINETI LA COTE INALTE, LA CEL MAI BUN STANDARD ENERGIA ROMANIEI…!