Transelectrica a realizat în proporţie de 95% planul de investiţii în primul trimestru al acestui an şi au fost încheiate 6 noi contracte cu o valoare totală de 195 de milioane de lei, se arată într-un comunicat al companiei remis miercuri agenţiei Agerpres.
„În primul trimestru al anului 2019, Directoratul Transelectrica a realizat obiectivele investiţionale propuse la începutul mandatului, după cum urmează: planul de investiţii a fost realizat în proporţie de 95%, fiind încheiate 6 noi contracte de investiţii, cu o valoare totală de 195 de milioane de lei, au fost urgentate 38 de proiecte de investiţii, aflate în diferite faze de dezvoltare. În plus, alte 6 proiecte majore se află în etapa de pregătire a documentaţiei pentru lansarea procedurii de achiziţie, iar 11 proiecte sunt în proces de achiziţie”, se menţionează în comunicat.
Marius Dănuţ Caraşol, preşedinte al Directoratului Transelectrica, anunţă, în documentul citat, că a fost obţinută aprobarea legii speciale pentru marile lucrări de infrastructură energetică, act normativ vital pentru ritmul realizării investiţiilor companiei.
„După cinci luni în care am depus eforturi susţinute alături de echipa de specialişti Transelectrica, săptămâna trecută am obţinut aprobarea legii speciale pentru marile lucrări de infrastructură energetică. Această lege este vitală pentru ritmul realizării investiţiilor companiei Transelectrica, nu doar al proiectelor aflate în derulare, dar şi al celor pe care urmează să le demarăm în perioada următoare – atât proiecte cu surse proprii de finanţare, cât şi proiecte realizate din fonduri europene. Primul beneficiar al acestei legi va fi proiectul liniei de 400 kV Anina – Reşiţa, parte din Axul Banat de închidere a Inelului de 400 kV al României, pentru care am dat deja ordinul de reîncepere a lucrărilor. Acest proiect a stat blocat aproape un an de zile”, a explicat Caraşol.
Preşedintele Directoratului Transelectrica a mai subliniat faptul că printre priorităţile investiţionale ale companiei în următoarea perioadă se află închiderea Inelului de 400 kV al României, dar şi realizarea Inelul de 400 kV al Capitalei.
Potrivit comunicatului citat, în prezent, ca urmare a condiţiilor specifice de dezvoltare economică accelerată, Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov ating împreună un consum de până la 15% din consumul de energie electrică de la nivel naţional, reprezentând cea mai concentrată zonă de consum de energie electrică din ţară.
„În perioada imediat următoare, vom lansa pe platforma de achiziţii publice SICAP, procedura de achiziţie a unui studiu privind dezvoltarea reţelei electrice de alimentare a zonei metropolitane Bucureşti, cu o perspectivă de timp de 10 ani. Totodată, ne propunem o nouă soluţie de realizare a inelului de 400kV al Municipiului Bucureşti, astfel: prin realizarea unei linii electrice de 400 kV de la staţia electrică de transport Bucureşti Sud la staţia electrică Domneşti, incluzând construirea unei staţii noi de transport în zona de nord-est a Municipiului Bucureşti, mai exact în localităţile Voluntari, Otopeni sau Tunari”, a mai explicat Marius Dănuţ Caraşol.
Principalele obiective strategice atinse de actualul management al companiei, în primele 4 luni de mandat, au fost accelerarea lucrărilor de investiţii, promovarea unor iniţiative legislative cu impact esenţial în activitatea companiei, reaşezarea politicii de resurse umane pe principiile funcţionalităţii instituţionale şi iniţierea de noi proiecte de investiţii.
„În această perioadă, ne-am concentrat eforturile pe acţiunile de eficientizare a companiei, dar şi pe monitorizarea extrem de atentă a tuturor lucrărilor de investiţii, implicându-ne activ în toate proiectele derulate sau aflate în diferite etape: achiziţie, autorizări, avizări sau execuţie. Alături de întreaga echipă de management a companiei, am pornit procesul de implementare a unui set de măsuri şi a unui plan de eficientizare şi reaşezare a companiei pe fundamente corecte, conforme cu principiile de administrare ale unei companii naţionale de interes strategic cu profit reglementat. Urmează o perioadă de tranziţie, iar în prezent, ne aflăm la finalul perioadei de reglementare şi ne pregătim pentru noua perioadă de reglementare care va începe de la 1 ianuarie 2020, ANRE elaborând deja legislaţia adaptată acestui context. Aşadar, este evident faptul că, pentru Transelectrica, 2019 va fi un an cu multe provocări şi, bineînţeles, vom continua ceea ce am început în urmă cu 6 luni, cu accent pe realizarea investiţiilor. Astfel, la sfârşitul anului, Transelectrica va fi o companie mai puternică, mai eficientă şi mai suplă, adaptată condiţiilor specifice de business”, a mai spus preşedintele Directoratului Transelectrica.
Un alt obiectiv al managementului CNTEE Transelectrica SA este accesarea fondurilor europene pentru proiectele investiţionale ale companiei. În acest sens, în luna martie, a fost aprobat în cadrul POIM proiectul de realizare a Liniei Electrice Aeriene 400 kV Smârdan-Gutinaş, cu o finanţare nerambursabilă în valoare de peste 31 de milioane de euro.
„În condiţiile unor costuri ridicate de CPT (transport plătit până la, n.r.), am reuşit să obţinem un profit brut de aproape 40 de milioane de lei (38 de milioane de lei net), să ne îndeplinim programul de mentenanţă 119% şi programul de investiţii 95%. Consider că am debutat coerent în anul 2019, cu toţi indicatorii unei proiecţii de management serioase. Toate aceste rezultate le-am obţinut alături de echipele de specialişti ai Transelectrica”, a mai afirmat Caraşol.
Principala activitate a CNTEE Transelectrica constă în prestarea serviciului de transport al energiei electrice şi al serviciului de sistem, operator al pieţei de echilibrare, administrator al schemei de sprijin de tip bonus, alte activităţi conexe.