România a importat în luna ianuarie 2019 o cantitate de gaze de 4,2 milioane de MWh, în creştere cu 55% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la un preţ mai mare cu 37%, potrivit unui raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), citat de Agerpres.
În ianuarie 2018, importurile curente au fost de 2,7 milioane de MWh, relevă acelaşi document.
Potrivit sursei citate, preţul la care România a importat gaze a fost cu 37% mai mare. Astfel, dacă în ianuarie 2018 gazele de import costau 91,02 lei pe MWh, în prima lună a acestui an au ajuns la 124,61 lei pe MWh. Preţul a fost mai mare şi decât în decembrie 2018 (121 lei/MWh).
Totodată, în prima lună a acestui an, importurile, inclusiv cele extrase din depozite, au însemnat 23% din totalul consumului naţional, iar, în ianuarie 2018, gazele aduse din afara ţării au acoperit doar 18,6% din consum. Cel mai mare importator, cu 40% din totalul volumelor aduse în ţară, a fost Engie România.
Producţia internă curentă a fost de 9,7 milioane de MWh, în creştere cu 2,3%, faţă de ianuarie 2018, în timp ce extracţia din depozite s-a situat la 5,6 milioane de MWh, în creştere cu 7%.
Consumul final de gaze al României a fost mai mare cu 12%, ajungând la 18,1 milioane de MWh, iar din acest total 6,3 milioane de MWh au fost reprezentate de livrările către piaţa reglementată (+14,3%), şi 11,8 milioane de MWh de gaze a reprezentat consumul industrial (+10,8%).