10 milioane de tone de petrol, aduse în terminalul Rompetrol de la Marea Neagră

Grupul Rompetrol, prin Midia Marine Terminal (MMT), a atins în această lună un nivel de 10 milioane tone de ţiţei descărcate prin terminalul maritim şi procesate ulterior în cadrul rafinăriei Petromidia, potrivit unui comunicat al grupului.

Cantitatea de 10 milioane de tone este aferentă perioadei februarie 2009 – mai 2012, după ce la finele lui 2008 Grupul a finalizat investiţia de peste 150 milioane USD pentru construcţia primului terminal maritim din largul Mării Negre.

“Prin crearea unei legături directe între terminal şi parcul de rezervoare al rafinariei s-a optimizat procesul de aprovizionare cu ţiţei şi s-a redus semnificativ timpul pentru descărcare, pierderile tehnologice, dar şi costurile adiacente. Capacitatea maximă de transfer a acestuia este de 24 milioane tone/an şi poate să acopere necesarul de ţiţei al rafinăriilor din România, dar şi să susţină poziţia de hub energetic a României – poarta dintre resursele din Est ţi nevoile din Vestul Europei” – declară Ioan Taus, directorul general al Midia Marine Terminal.

Cantitatea de 10 milioane tone ţiţei a fost atinsă prin descărcarea tancului petrolier NSConcord(capacitate 106.000 tdw), care a făcut legătura între Midia şi portulNovorossiyskdin Rusia.

KazMunayGas, unicul acţionar al Grupului Rompetrol, este acţionar al Caspian Pipeline Consortium (CPC), operatorul conductei de transport ţiţei dintre zăcămintele din vestul Kazakhstanului şi portul de la Marea Neagra – Novorossiysk Rusia (lungime – 1510 km, capacitate de tranzit – 28,2 milioane de tone pe an).

Situat la 8,6 kilometri în largul Mării Negre, terminalul petrolier poate primi nave de până la 160.000 tdw, operaţiunile de descărcare/încarcare a ţiţeiului realizându-se printr-o conductă submarină şi de uscat între un sistem plutitor de acostare şi parcul de rezervoare al rafinăriei Petromidia. Operarea prin terminal scade distanţa cu aproximativ 33 de kilometri faţă de traseul prin portulConstanţa şi permite realizarea unor reduceri de cel puţin 4-5 USD/tonă a costurilor de aprovizionare cu ţiţei.

Pentru susţinerea programului de creştere a capacităţii de procesare a rafinăriei Petromidia la 5 milioane tone de materie primă, Midia Marine Terminal a realizat recent lucrări de dragare a danelor din portul Midia, valoarea investiţiei ridicându-se la 2,8 milioane USD. Acestea vor permite acostarea în danele operate de companie a navelor maritime cu o capacitate mai mare de 10.000 tdw* şi a barjele de tip tanc de maxim 2.000 tdw.

 

În perioada 2009 -2012, 123 de nave au fost operate prin terminal, la acestea se adaugă alte 1168 nave care au tranzitat cele 7 dane din portul Midia operate de Rompetrol Rafinare. Rompetrol Rafinare – rafinaria Petromidia Năvodari a prelucrat în perioada 2001-2011 o cantitate de 27 milioane tone de materie primă, din care 25,3 milioane tone ţiţei. Pentru acest an, aceasta şi-a propus finalizarea programului de extindere a capacităţii şi procesarea a 4,64 milioane tone materie primă (4,39 milioane tone ţiţei).
De la privatizarea Rafinăriei Petromidia, în 2001, Grupul Rompetrol a alocat pâna în prezent aproximativ 1.1 miliarde USD pentru realizarea de investiţii tehnologice şi de mediu, proiectele fiind derulate în condiţii de maximă eficienţă tehnologică şi de protecţie a mediului, conform normele internaţionale în vigoare (IPPC – Directiva europeană privind prevenirea şi controlul integrat al poluării).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *