aeolus

Turbine eoliene, făcute de români, lângă Bucureşti. Cum se fabrică şi cât costă VIDEO

Aproape de ieşirea din Bucureşti, o echipă de zece oameni lucrează la realizarea unor turbine eoliene, concepute de un inginer român – proiect de cercetare pentru care firma lui a obţinut fonduri europene de peste 170.000 euro, scrie startupcafe.ro

După mai bine de 20 ani de muncă în cercetare în domeniul energiei regenerabile, inginerul Mihail Predescu a creat un nou tip de turbină eoliană care, spune el, este foarte uşoară şi este realizată în aşa fel încât poate produce energie electrică şi atunci când nu sunt condiţii foarte bune de vânt.

Palele sunt foarte uşore şi au o anumită torsiune care le ajută să intre în mişcare cât mai rapid. Am muncit la calculul acestui profil circa 6 luni. L-am modificat până când a ieşit ceea ce ne doream – spune Mihail Predescu, citat de startupcafe.ro

Există acestă teorie a transferului maxim de putere (electricienii ştiu cel mai bine). Experimentând şi studiind rezultate am reuşit să punem la punct o modalitate de a proiecta generatorul împreună cu profilul palei şi cu rotoroul pentru a putea injecta maximum de energie în sarcină, sarcina care poate fi o baterie de acumulatoare sau direct reţeaua – mai spune inginerul.

Împreună cu antreprenourl Marcel Istrate şi alţi doi ingineri, Mihail Predescu a lansat în 2009 firma Aeolus Energy, care produce azi turbine de putere mică, destinate micilor consumatori – celor care au o pensiune, ori locuiesc într-o zonă în care nu au acces la alte surse de energie, sau pur şi simplu vor să îşi pună în curte un astfel de sistem, prin care să producă propria energie electrică.

Citeşte materialul integral pe startupcafe.ro


There are no comments

Add yours