Transgaz a realizat în 2017 doar 14% din investiţiile programate şi doar 26% din reparaţii

Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale, a raportat un grad foarte mic de realizare a investiţiilor şi chiar a reparaţiilor. Şi nu lipsa banilor este cauza.

„Programul de modernizare şi dezvoltare investiţii” al Transgaz pentru anul trecut avea un buget iniţial de 500 de milioane de lei, dar valoarea investiţiilor efectiv realizate anul trecut a fost de 70 de milioane de lei, potrivit unui raport al companiei care urmează să fie prezentat la următoarea şedinţă AGA.

Valoric, pentru capitolul mare „lucrări de modernizare şi dezvoltare a SNT (sistemul naţional de transport) Transgaz planificase pentru acest an investiţii de 394 de milioane de lei, dar valoarea investiţiilor realizate a fost de doar 45 de milioane de lei, adică doar 11% din total. Spre exemplu, la acest capitol, dacă ne referim la subcapitolul „creşterea capacităţii de transport”, fuseseră bugetaţi iniţial 193 de milioane de lei (deci cam jumătate din bugetul total), dar au fost făcute investiţii de doar 7,7 milioane de lei, adică s-au cheltuit în acest scop doar 4% din suma programată.

Şi la capitolul reparaţii Transgaz a fost departe de a-şi fi făcut planul. Compania îşi bugetase lucrări de 77,8 milioane de lei pentru acest an, dar valoarea lucrărilor realizate efectiv a fost de doar 20 de milioane, adică doar 26% din program. Iar, la acest capitol, dacă ne referim la „lucrări de reparaţii şireabilitări conducte”, care avea un buget de 45 de milioane de lei, valoarea lucrărilor care s-au şi efectuat se ridică la 7,7 milioane de lei, adică la doar 17% din ce îşi programase Transgaz pentru anul trecut.

Citeşte şi:
Conductele de transport al gazelor din România crapă şi când e prea frig şi când e prea cald. Cine e de vină

Transgaz spune că lucrările au o valoare atât de mică pentru că a întâmpinat dificultăţi la elaborarea documentelor de achiziţii, generate de depăşirea termenelor de proiectare, respectiv obţinerea de avize şi acorduri, pentru că obţine greu autorizaţiile de construire, pentru că unele lucrări contractate au stagnat şi pentru că unele procedure de achiziţie au fost anulate.

Transgaz a raportat pentru 2017 un profit net de 602 milioane de lei, în creştere cu circa 1,3% faţă de cifra din 2016. Veniturile din exploatare înainte de echilibrare şi de activitatea de construcţii conform cu IFRIC12 s-au ridicat la peste 1,748 miliarde de lei, în scădere cu 3,69% comparativ cu datele înregistrate la 31 decembrie 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *