hidro valea jiului

Statul român îşi bate joc de propriile investiţii: Hidroelectrica ar putea abandona cinci hidrocentrale neterminate în care a băgat 200 mil. euro

930,7 milioane de lei, adică peste 200 de milioane de euro. Sunt bani care au fost investiţi deja de-a lungul anilor în lucrări hidrotehnice, de către Hidroelectrica, cel mai mare şi mai profitabil producător de energie electrică din România, care vor trebui abandonate dacă Guvernul va aproba un proiect de act normativ elaborat de Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Proiectul de act normativ, lansat în dezbatere publică acum câteva zile se referă la „noi lucrări şi activităţi pe ape sau care au legătură cu apele” şi prevede că nu mai sunt pernise lucrări hidrotehnice la altitudini cuprinse între 800 şi 1.500 de metri pentru ca ţara noastră să se conformeze în acest sens unei directive europene.

Imediat după publicarea proiectului, directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea, a spus că firma va fi puternic afectată şi există chiar şi riscul ca ţintele de energie verde asumate de România să nu mai fie atinse.

Din păcate, aşa cum arată lucrurile, impactul asupra activităţii noastre este uriaş, întrucât avem o serie de obiective de investiţii în derulare, iar aplicarea unei astfel de hotărâri ar însemna abandonarea lor”, a spus Badea. „Vom analiza şi modul în care amenajările existente sunt afectate şi estimăm că impactul este foarte mare, în condiţiile în care majoritatea acumulărilor mari ale noastre sunt la peste 800 de metri altitudine”, a arătat Badea.
„În ultima vreme, există mai multe proiecte de acte normative care afectează Hidroelectrica şi resursele regenerabile hidro. Mai există un proiect prin care se urmăreşte creşterea debitului de servitute, care, la fel, ne va afecta foarte mult. Din păcate, toate aceste proiecte nu au în spate studii care să demonstreze necesitatea lor. Spre exemplu, nu ştim de unde au rezultat aceste cote de altitudine, 800 şi 1.500 de metri. Nu există niciun studiu ştiinţific din care să reiasă ce specii de peşti şi plante sunt afectate. În plus, nu cred să mai existe vreo ţară unde să se procedeze aşa şi nu ştiu cui folosesc toate acestea”, a susţinut şeful Hidroelectrica.

El nu a putut da atunci detalii cu privire la valoarea investiţiilor care ar urma să fie pierdute sau la puterea instalată în acele obiective, precizând că a cerut directorilor din ţară date pentru a centraliza şi a prezenta mai departe aceste cifre.

Citeşte şi:
Hidroelectrica ar putea fi obligată de stat se renunţe la 14% din producţia de energie ca să lase mai multă apă pentru peşti

Am revenit cu o solicitare la Hidroelectrica, iar compania ne-a pus la dispoziţie datele. În momentul de faţă, sunt în proiect sau în diverse stadii de execuţie, la înălţimi de peste 800 de metri, şase amenajări hidroenergetice care, odată finalizate, ar produce 1,1 TWh de energie electrică pe an-spre comparaţie, consumul anual al României este de circa 60 TWh.

Până acum, în cinci dintre cele şase proiecte au fost investite circa 930,7 milioane de lei, bani care, în varianta în care lucrările chiar ar fi stopate, sunt pierduţi. În total, în aceste obiective ar mai trebui investite 2,75 miliarde de lei, iar una dintre hidrocentrale este realizată mai mult de 50%.

Puteţi vedea mai jos care sunt obiectivele aflate în pericol şi stadiul lor:

Hidroelectrica a anunţat, pentru primele şase luni ale acestui an, un profit net de 962 de milioane de lei, cel mai mare din istoria companiei. Marja EBITDA a ajuns la 73% din venituri. Compania operează hidrocentrale cu o putere instalată de 6.444 MW.


There are no comments

Add yours