Romgaz va investi în acest an 856 de milioane de lei la termocentrala Iernut. Trei dintre cele patru turbine au ajuns în ţară

Romgaz va investi în acest an 856 de milioane de lei la termocentrala pe care o construieşte la Iernut, după ce, anul trecut, a efectuat plăţi de 200,4 milioane de lei în contul acestui proiect, conform datelor furnizate agenţiei Agerpres de reprezentanţii companiei.

Pentru anul 2018 sunt planificate finalizarea execuţiei fundaţiilor, execuţia sălii turbinelor şi a clădirii, montarea cazanelor recuperatoare, lucrări edilitare conexe, execuţia de clădiri auxiliare, începerea execuţiei instalaţiilor electrice şi mecanice principale şi livrarea a trei turbine de gaze, patru generatoare pentru turbinele de gaze, două turbine pe abur şi generatoarele aferente, cazanele recuperatoare şi realizarea de instalaţii auxiliare aferente.

Proiectul construcţiei centralei electrice noi de la Iernut, centrală în ciclu combinat gaze-abur, a intrat într-o faza nouă de dezvoltare, după ce, joi, trei dintre cele patru turbine pe gaze şi două generatoare au fost descărcate în Portul Constanţa, urmând să ajungă la Iernut, judeţul Mureş, pe 14 martie. Aceste utilaje vor fi instalate în a doua parte a anului.

Proiectul centralei de la Iernut are o valoare totală de 268 milioane de euro şi este finanţat din fonduri proprii Romgaz şi din Planul Naţional de Investiţii. Centrala va fi finalizată în anul 2020 şi este construita de asocierea Duro Felguera (Spania) şi Romelectro (Romania), în cadrul unui proiect ,,la cheie’.

Centrala va avea o capacitate de 400 MW şi ar urma să fie terminată anul viitor, potrivit planurilor iniţiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *