Preţul energiei pentru populaţia care rămâne la reglementat va creşte de la 1 ianuarie; energia în vârf de consum se scumpeşte cu 13%. Soluţia: schimbarea contractului

Preţul energiei pentru consumatorii care sunt alimentaţi în regim de serviciu universal va creşte de la 1 ianuarie, energia în perioada de vârf de consum, între orele 18:00 – 22:00, urmând să fie mai scumpă cu 13%, potrivit datelor postate pe site-ul OPCOM şi citate de Agerpres. 

Licitaţiile pentru trimestrul I din anul 2018 de pe Piaţa Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU) s-au finalizat marţi, iar OPCOM a publicat preţurile de închidere.

Astfel, pentru energia livrată în bandă, între orele 1:00 – 24:00, preţul va fi de 245 de lei pe MWh, cu 6,5% mai mare decât în trimestrul patru din acest an.

Preţul pentru intervalul orar 8:00 – 24:00 va fi de 272 lei pe MWh, cu 7% mai mare, iar pentru vârf de consum, adică între orele 18:00 şi 24:00, preţul va fi de 302 lei pe MWh, în creştere cu 13%.

De la 1 ianuarie, piaţa de energie va fi complet liberalizată, iar populaţia care până acum era în regim reglementat va primi, teoretic, energie la preţurile la care se închid licitaţiile pe PCSU.

PCSU este piaţa de pe care cei patru furnizori de ultimă instanţă (Enel, Electrica, CEZ şi E.ON) sunt încă obligaţi să cumpere energie pentru consumatorii lor care răman în regim reglementat (cel puţin), şi după 1 ianuarie 2018, momentul liberalizării pieţei de energie electrică. Este vorba despre (încă) majoritatea celor opt milioane de clienţi casnici din România, dar fiind că ponderea celor care au ales să schimbe furnizorul şi să treacă pe piaţa concurenţială nu este încă dominant.

Touşi, ANRE a emis recent un proiect de ordin prin care PCSU, nu mai este piaţă obligatorie, ci doar piaţă voluntară.

Aşadar, furnizorii nu mai sunt obligaţi să cumpere energie electrică de pe această piaţă, şi vor putea alege oricare alt mecanism de pe OPCOM, inclusiv piaţa spot. Cu toate acestea, aceste niveluri pentru licitaţiile opţionale pot fi considerate un indicator că preţurile la energie electrică vor creşte în prima parte a anului viitor.

Ce e de făcut

La data de 1 ianuarie, piaţa energiei electrice va fi complet liberalizată, pentru toţi clienţii casnici din România. Consumatorii trebuie să ştie că au oricând opţiunea să schimbe furnizorul de energie electrică sau rămână la acelaşi furnizor, dar să schimbe contractul. Economiile la factură sunt în general notabile şi nu există niciun risc.

Toţi cei opt milioane de consumatori de energie electrică din România pot schimba, şi acum, şi după 1 ianuarie, furnizorul de energie şi/sau contractual de furnizare pe care îl au acum cu unul dintre cei patru mari furnizori de ultimă instanţă: Enel, Electrica, E.On şi CEZ.

Cine nu o va face, va rămâne client care va primi eneregie electrică în sistem de ultimă instanţă, la preţuri care nu vor mai fi reglementate de stat, ci doar avizate. Iar factura va fi mai mare faţă de varianta în care ar trece pe cealaltă piaţă, cea concurenţială.

Preţurile în sistem de piaţă liberă sunt cu peste 20% mai mici decât cele în regim de ultimă instanţă

Citeşte şi:

O lună până la liberalizarea totală a pieţei de energie. Cât câştigi la factură dacă schimbi contractul, nu şi furnizorul. Situaţia pe regiuni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *