foraj_72969400

OMV despre gazul din Marea Neagră: Nu tot gazul trebuie să meargă spre Vest

Unul dintre oficialii de top ai OMV, grupul austriac care controlează Petrom, admite posibilitatea ca o parte din gazul care va fi extras din Marea Neagră să fie vândut în Estul Europei.

„Nu ne amuză deloc faptul că acum conducta BRUA (gazoductul care leagă Bulgaria România Ungaria şi Austria – n.red.) se opreşte în Ungaria. Este acum în discuţie atragerea Slovaciei în proiect, dar nu este o variantă care să ne convină pentru că asta înseamnă costuri suplimentare pentru clienţii noştri. Din această cauză, traseul nu este conexiunea ideală. Ideea este că nu tot gazul trebuie să se ducă spre Vest”, a precizat Manfred Leitner, downstream executive board member în cadrul grupului OMV.
În cadrul unei eveniment susţinut la Londra, în care grupul şi-a anunţat strategia pentru 2025, proiectul BRUA nu este deloc menţionat în prezentările oficiale, dar este subliniată importanţa realizării Nord Stream 2, o altă rută prin care gazul rusesc este adus în Europa.

Citeşte şi:
Primele gaze din zăcămintele uriaşe din Marea Neagră românească nu sunt pentru români. Vor merge la export

ExxonMobil şi OMV Petrom vor extrage 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an din blocul Neptun din Marea Neagră, din 2020-2021, iar România va produce în total 18-20 de miliarde de metri cubi de gaze, dacă vor fi dezvoltate toate proiectele din Marea Neagră declara recent Sorin Gal, director general în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.
În prezent, în România se extrag circa 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an, iar consumul naţional este tot în jurul acestei valori, a afirmat el. Deci mare parte din gaz nu va putea fi consumat în ţară, pentru că nu are cine să îl consume.

‘Exxon ar trebui ca în noiembrie 2018 să-şi exprime intenţia de a trece la faza de dezvoltare a proiectului. Ei au făcut şi fac în continuare foarte multe operaţiuni iniţiale de a intra în faza de dezvoltare, au căutat furnizori pentru serviciile şi instalaţiile pe care vor să le construiască şi au încercat să găsească în România parteneri pentru acest lucru. A fost destul de greu şi cu rezultate foarte slabe, să spun aşa, pentru că nu mai există industrie-suport în România care să poată oferi servicii la nivelul celui solicitat de Exxon’, a spus Gal, în cadrul conferinţei ZF Power Summit.

Reprezentantul ANRM a arătat că studiul pentru evaluarea resurselor şi rezervelor din blocul Neptun este spre finalizare şi probabil că în acest an va fi prezentat spre aprobare Agenţiei pentru Resurse Minerale.

Citeşte şi: Petrom a pierdut în faţa ungurilor licitaţia pentru capacitatea pe viitoarea conductă spre Ungaria, dar a început negocierile pentru vânzarea gazului din Marea Neagră

Recent, Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, a spus că firma este în discuţii privind exportul în ţările vecine al gazelor care vor fi extrase din Marea Neagră, chiar dacă a pierdut licitaţia pentru rezervarea de capacitate pe conducta spre Ungaria,
„Pot confirma că am participat la licitaţia pentru rezervarea de capacitate pe direcţia România-Ungaria şi nu am câştigat. A fost licitaţie pentru o capacitate totală de 4 miliarde de metri cubi pe an, sistemul de alocare a fost făcut public”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.
Cu toate acestea, oficialii companiei nu văd o problemă în a asigura desfacerea gazelor care ar putea fi extrase din Marea Neagră, din perimetrul Neptun Deep şi au început chiar discuţii cu potenţialii cumpărători.

 


There are no comments

Add yours