panou solar

MOL face primii paşi în sectorul energiei solare şi va construi centrale electrice cu panouri fotovoltaice în Ungaria

Grupul ungar MOL anunţă planurile de a construi centrale electrice solare în trei dintre platformele sale industriale din Ungaria, intrând astfel şi în sectorul energiei solare, scrie News.ro

Compania estimează că panourile solare vor fi construite până la finalul anului 2018. Centralele vor fi amplasate în apropierea a trei unităţi-cheie ale MOL: combinatul petrochimic din Tiszaújváros, rafinăria de pe Dunăre din Százhalombatta, precum şi pe platforma din Füzesgyarmat, urmând a fi racordate la reţelele interne de distribuţie de medie tensiune ale companiei MOL.

„Proiectul contribuie la îndeplinirea obiectivului strategic al grupului MOL de a-şi extinde capacitatea industrială, sprijinind în acelaşi timp ţintele globale de sustenabilitate ale companiei”, arată grupul într-un comunicat.

Grupul MOL anunţă că intenţionează, ca parte a strategiei 2030, să se pregătească pentru perioada ce va urma epocii combustibililor fosili şi să exploreze oportunităţile oferite de tehnologiile pentru energie alternativă.

„Centralele electrice cu panouri fotovoltaice au fost concepute să funcţioneze la o capacitate totală de 18.38 MWp, echivalentul nevoilor de consum a peste 9.000 de gospodării. Pe lângă satisfacerea parţială a necesarului energetic al propriilor operaţiuni, proiectul oferă companiei MOL o ocazie excelentă de a dobândi expertiză în domeniul tehnologiilor solare, profitând de oportunităţile viitoare ale acestei pieţe promiţătoare”, arată grupul.

Se estimează că electricitatea verde generată prin unităţile solare va reduce anual cu 9.000 de tone cantitatea de emisii de dioxid de carbon eliberată în atmosferă.

Acest fapt va contribui la îndeplinirea ţintelor de sustenabilitate ale companiei MOL de a reduce emisiile directe sau indirecte de gaze cu efect de seră, dar şi la creşterea veniturilor din surse alternative de energie în conformitate cu strategia companiei „Dezvoltare Sustenabilă 2020”, spun oficialii MOL.

„Am început să ne construim capacitatea industrială prin explorarea acestui sector de activitate aflat în plină creştere. Centralele cu panouri fotovoltaice reprezintă o excelentă modalitate de a ne folosi de potenţialul unor zone neamenajate de pe platformele noastre industriale, susţinându-ne în acelaşi timp angajamentul de a ne reduce amprenta de carbon prin diminuarea emisiilor generate în urma operaţiunilor noastre”, afirmă Sándor Fasimon, director exploatare al companiei MOL.

Grupul MOL are operaţiuni în peste 30 de ţări şi aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 ţări, din care 213 în România.

 


There are no comments

Add yours