Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România în condiţii normale, a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit brut de 500 de milioane de lei, potrivit directorului general al companiei, Bogdan Badea, care a acordat un interviu ziarului Bursa
“Avem o creştere a cifrei de afaceri de 6,3% faţă de trimestrul I al anului 2017 şi o creştere a profitului brut de peste 20%. Ne aşteptăm ca profitul brut pentru primul trimestru să ajungă la peste 500 milioane lei, la o cifră de afaceri de circa 935 milioane lei”, a spus Badea.
Directorul companiei a mai arătat şi că, în perioada 2018-2020, Hidroelectrica are în plan finalizarea unor hidrocentrale noi, cu o putere instalată totală de circa 140 MW.
“În ceea ce piveşte planurile imediat următoare, pot spune că pentru perioada 2018-2020, estimăm că vom pune în funcţiune Centrala Hidroelectrică (CHE) Bretea cu o putere instalată de 12,3 MW, CHE Racoviţă – 29,9 MW putere instalată şi CHE Răstoliţa – putere instalată de 35,2 MW. De asemenea, dorim să deblocăm situaţia legală şi să continuăm lucrările la Amenajarea hidroenergetică de pe Râul Jiu, pe sectorul Livezeni-Bumbeşti, unde avem două centrale în stadiu foarte avansat de realizare, aproximativ 98%, CHE Dumitra cu 24,5 MW putere instalată, CHE Bumbeşti cu 40,5 MW putere instalată”, a spus Badea.
Puteţi citi despre problemele pe care le are Hidroelectrica cu centralele de pe Jiu aici:
INCREDIBIL 155 de milioane de euro, aruncate pe apa Jiului. Justiţia română opreşte definitiv construcţia unor hidrocentrale ridicate în procent de 98%
Potrivit datelor neauditate, Hidroelectrica a avut în 2017 un profit brut de pes¬te 1,6 miliarde de lei, rezultat record. Producţia în 2017 a fost de 14 TWh, faţă de 14,5 TWh prognozat, iar cifra de afaceri a ajuns la 3,287 miliarde de lei, cu 3% sub cea din 2016.