rompetrol afara

Guvernul reia negocierile cu Rompetrol pentru înfiinţarea fondului de investiţii româno-kazah

Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) va reîncepe discuţiile cu reprezentanţii KazMunaiGas International (KMGI-Grupul Rompetrol) pentru constituirea fondului de investiţii româno-kazah convenit în Memorandumul semnat acum cinci ani între Guvern şi reprezentanţii companiei petroliere.

„La punctul 1 de pe ordinea de zi a AGEA, se aprobă mandatarea Directoratului Societății de Administrare a Participațiilor în Energie SA pentru continuarea procedurilor necesare constituirii fondului de investiții kazah-român înființat și organizat, în condițiile legii, sub forma unei societăți pe acțiuni, cu participarea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie SA în calitate de reprezentant al statului român la acest fond de investiții, în temeiul art. 4 din HG nr. 35/2014 pentru aprobarea tranzacției convenite la 15 februarie 2013 prin „Memorandumul de înțelegere” încheiat între statul român și The Rompetrol Grup N.V”.

Prevederea apare într-un document care apare pe site-ul SAPE, care conţine deciziile luate de Adunarea Generală a Acţionarilor care a avut loc la începutul acestei luni.
Totuşi negocierile cu partea kazahă nu vizează şi chestiunea ridicării celor două sechestre pe care ANAF încă le are puse pe instalaţiile rafinăriei Petromidia.
„La punctul 2 de pe ordinea de zi a AGEA, se aprobă limitele și condițiilor de exercitare a mandatului prevăzut la punctul 1) de mai sus, astfel:
– negocierile să se deruleze în concordanță cu prevederile Memorandumului de înțelegere, anexă la HG nr. 35/2014 pentru aprobarea tranzacţiei convenite la 15 februarie 2013 prin „Memorandumul de înţelegere” încheiat între statul român şi The Rompetrol Grup N.V., precum şi a unor măsuri pentru implementarea acesteia, și a prevederilor legislației aplicabile în domeniul societăților, iar
– Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie SA nu va asuma în nume propriu angajamente ale Statului român sau altor entități desemnate (ex. obligația referitoare la ridicarea sechestrului instituit de ANAF asupra patrimoniului societății)”, se mai arată în documentul SAPE.

O decizie amânată de 5 ani

Decizia SAPE pare a fi un semn că, în sfârşit, la cinci ani după semnarea memorandumului referitor la stingerea datoriiloe istorice ale grupului Rompetrol, Guvernul face primii paşi concreţi pentru înfiinţarea acelui fond suveran româno-kazah.

Grupul Rompetrol si Guvernul României au incheiat in februarie 2013 un memorandum de intelegere privind soluţionarea pe cale amiabilă a diferendului privind conversia obligaţiunilor Rompetrol Rafinare, în acţiuni în favoarea statului roman, ceea ce urma să pună punct tuturor proceselor legate de datoria istorică de 600 de milioane de dolari a rafinăriei Petromidia către statul român.

Citeşte şi:

Lovitură de teatru în Afacerea Rompetrol. Tudose vrea să oprească memorandumul cu kazahii şi cere o datorie convertită deja de Năstase şi anulată de Ponta

Potrivit memorandumului, Rompetrol va achiziţiona cu 200 de milioane de dolari o participaţie de 26,7% din rafinăria Petromidia. Statul român deţine acum 44,7% din capitalul Rompetrol Rafinare (rafinăria Petromidia), iar grupul kazah 54,6%, în urma conversiei parţiale a obligaţiunilor în care a fost transformată datoria istorică.

Înţelegerea prevedea şi constituirea unui fond de investiţii kazah-român (KMG International – 80%, statul roman-20%), cu o valoare estimată de pana la aproximativ 1 miliard USD. Kazahii urmează să aloce 150 de milioane de dolari acestui fond, dintre care 30 de milioane în contul statului român. Restul, de până la un miliard de dolari, vor fi atraşi de la investitori din piaţă.

Statul român va păstra o participație, de 20% din capitalul social al fondului, pentru o perioadă de minimum 5 ani, perioadă în care nu va avea loc nicio reducere a acesteia prin majorare de capital, vânzare-cumpărare sau prin orice altă metodă.
Banii vor fi investiţi în proiecte energetice din România, au promis kazahii, care au estimat că, în urma efectului multiplicator, vor aduce 2.000 de noi locuri de muncă, iar durata de viaţă a fondului este de şapte ani.
Memorandumul a fost amânat însă de 16 ori, deşi kazahii au tot spus, mereu, că sunt dispuşi să plătească în orice moment cele 200 de milioane de dolari pentru acţiuni (statul trebuie însă să organizeze o licitaţie internaţională, dar este puţin probabil să ofere cineva mai mult).


There are no comments

Add yours