energie (1)

Energia electrică s-a scumpit şi în octombrie, pe toate pieţele

După iulie, august şi septembrie, preţul energiei electrice pe piaţa spot a crescut şi în octombrie, astfel că acum un MWh este mai scump cu 100 de lei decât în vară. Creşteri au fost înregistrate şi pe pieţele unde se încheie contractele bilaterale.

Preţul mediu de închidere al Pieţei pentru Ziua Următoare (PZU), a crescut şi în luna octombrie, potrivit ultimelor date ale Operatorului Comercial al Pieţei de Energie Electrică (OPCOM). Preţul de închidere al pieţei spot a fost de 287 de lei/MWh, în creştere cu 4% faţă de luna precedentă şi cu 32% faţă de luna octombrie a anului trecut.

De altfel, din luna iulie a acestui an, preţul mediu al pieţei spot a crescut în fiecare lună. În iulie preţul era de 181 de lei, deci în doar patru luni, acesta a crescut cu circa 100 de lei/MWh.

În ceea ce priveşte volumul pieţei, chiar dacă a fost consemnată o uşoară scădere, tranzacţiile de pe PZU continuă să acopere peste 40% din consumul naţional de energie electrică-42,3% în octombrie.

Preţurile au crescut şi pe pieţele unde se încheie contractele bilaterale, dacă ne referim la contractele încheiate în octombrie, cu livrare a energiei în viitor.
Astfel, pe PCCB-LE (licitaţie extinsă) preţul mediu ponderat a fost de 298 de lei, în condiţiile în care în septembrie preţul fusese de 260 de lei.
Pe PCCB-NC (negociere continuă) preţul mediu ponderat a fost de 269 de lei în octombrie, în condiţiile în care în septembrie preţul fusese de 259 de lei.
Pe PCCB-OTC (negociere dublă continuă) preţul mediu ponderat a fost de 283 de lei în octombrie. În septembrie preţul fusese de 263 de lei.

Pe Piaţa Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU), adică piaţa folosită în special de furnizorii de ultimă instanţă pentru cumpărarea de energie pentru populaţie, preţul mediu a fost de 306 lei/MWh. Luna precedentă, în septembrie, preţul a fost de 289 de lei.


There are no comments

Add yours