masina electrica

E.ON dezvoltă infrastructura de staţii rapide şi ultra-rapide de încărcare a maşinilor electrice în România , parte a unui proiect global

Compania E.ON dezvoltă proiecte de creare a unei infrastructuri de staţii rapide şi ultra-rapide de încărcare a maşinilor electrice, a declarat, marţi, directorul general adjunct al E.ON România, Claudia Griech, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, citată de Agerpres. ultra-rapide de încărcare a maşinilor electrice, a declarat, marţi, directorul general adjunct al E.ON România, Claudia Griech, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş.

Potrivit reprezentantei E.ON, proiectul global este unul de 18,84 milioane de euro, iar pentru E.ON în România înseamnă 1,2 milioane de euro, aferenţi dotării cu 19 staţii de încărcare rapidă, în timp ce MOL va construi alte 21 de staţii de încărcare în România.

Investiţia va începe în acest an şi se va încheia în 2020.

‘E.ON doreşte să promoveze lumea energiei generate de vehiculele electrice, motiv pentru care, la nivel de grup, există iniţiative, mai avansate sau mai puţin avansate, în ce priveşte conceptul de E-Mobility şi nu vorbim doar de E-Mobility, ci şi despre noi tehnologii de mobilitate alternativă. Concret, E.ON are trei piloni pe care investeşte în partea de E-Mobility, conceptul de încărcare pe drum, încărcare la birou şi încărcare acasă. E.ON dezvoltă în acest moment o reţea globală ca să asigure infrastructura pentru vehicule electrice, la nivelul a şase ţări, suntem foarte avansaţi în Danemarca, unde municipalitatea din Copenhaga s-a implicat, punându-şi ambiţia să reducă amprenta de carbon până în 2025, astfel încât până în 2025 să nu mai folosească altceva decât vehicule electrice (…) La nivelul României noi ne-am implicat într-un proiect de dezvoltare a infrastructurii, NEXT-E, care are la bază şi fonduri europene, este un consorţiu între E.ON, MOL, BMW şi Nissan, prin care se urmăreşte dezvoltarea infrastructurii la nivelul ţărilor România, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia, Slovenia şi Croaţia, pentru dotarea cu staţii de încărcare rapide şi ultra-rapide, de-a lungul coridoarelor pan-europene’, a spus Claudia Griech.

Staţiile de încărcare rapidă vor fi amplasate în perimetrele unităţilor din reţeaua de distribuţie a carburanţilor operată de compania MOL şi vor urmări acoperirea unor puncte importante de pe traseul a trei rute de transport rutier: Arad-Bucureşti-Constanţa (culoar IV pan-european), Sebeş-Târgu Mureş-Iaşi şi Suceava-Bucureşti-Giurgiu (parţial culoar IX pan-european).

‘Noi ne concentrăm pe asigurarea infrastructurii, aceasta este una dintre direcţii, o altă direcţie este cea de dezvoltare de produse pentru clienţii rezidenţiali, municipali şi clienţi ‘B2B’. Aceste produse înseamnă staţii de încărcare împreună cu produse de energie verde pentru că dacă tot conceptul de E-Mobility îşi propune reducerea amprentei de carbon, nu poţi să o faci decât prin energie verde. Anul viitor urmează să scoatem în piaţă produsele pentru clienţii rezidenţiali, suntem în discuţii pentru stabilirea de parteneriate în ce priveşte vehiculele electrice. Până la urmă nu vrem decât să folosim inclusiv subvenţiile pe care statul român le acordă pentru achiziţionarea de vehicule electrice, pentru a stimula şi la nivelul României ulitizarea mai precaută a conceptului de E-Mobility, în ideea în care ne dorim o lume mai bună, mai verde , în care să putem trăi’, a explicat Claudia Griech.

Comisia Europeană a anunţat, în data de 23 iunie, că proiectul NEXT-E a fost selectat pentru a primi fonduri prin intermediul Mecanismului pentru interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF), cu o cofinanţare recomandată de 18,84 milioane Euro, acesta reprezentând un grant pentru a susţine dezvoltarea unei reţele de încărcare a vehiculelor electrice.

Prin intermediul proiectului NEXT-E vor fi instalate 222 de staţii standard de încărcare rapidă (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultra-rapidă (150-350 kW), creându-se astfel o infrastructură esenţială pentru încărcarea vehiculelor electrice în Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia şi România.


There are no comments

Add yours