Distribuitorii anunţă o criză a gazului, dacă va fi o iarnă grea. Guvernul spune că e pregătit

Gazele ar putea deveni insuficiente în cazul unei ierni grele, iar unii consumatori industriali vor trebui deconectaţi pentru a se asigura alimentarea cu prioritate a populaţiei, însă Guvernul nu are un plan de urgenţă pentru această iarnă, a declarat, joi, directorul general al Engie România, Eric Stab, la audierile din Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), citat de Agerpres. La aceaaşi comisie, oficialii Ministerului Energiei au spus că există gaze suficiente, asta după ce şi Romgaz, unul dintre cei doi mari producători de gaze, controlat de stat, a anunţat că are de două ori mai multe gaze înmagazinate decât obligaţiile impuse prin lege.

Eric Stab, directorul general al Engie România,  a început prin a spune că pe piaţă există o cantitate limitată de gaze, iar în timpul verii s-au realizat puţine tranzacţii pe piaţa centralizată.

„Dacă va fi o iarnă grea, va fi suficient gaz pentru la iarnă? Nu suntem siguri. Sperăm, dar nu avem nicio garanţie”, a spus Stab.

Potrivit acestuia, în condiţiile unui deficit, singura soluţie este deconectarea unor consumatori, însă a atras atenţia că Guvernul nu a elaborat un plan de urgenţă pentru iarna viitoare.

Anii trecuţi, Guvernul aproba în toamnă un plan de măsuri pentru situaţia de urgenţă în alimentarea cu gaze pe timpul iernii, în care erau prevăzuţi paşii care trebuie urmaţi în caz de deficit, prioritară fiind alimentarea cu gaze a populaţiei.

„Singura soluţie, dacă nu avem suficiente gaze, este să întrerupem furnizarea către anumiţi consumatori, ceea ce trebuie definit printr-un plan de urgenţă întocmit de Guvern. Acest plan există din trecut, dar trebuie updatat de urgenţă. Cel mai important lucru este să definim clar ce consumatori trebuie să fie întrerupţi şi în ce ordine, dacă va fi o lipsă de resurse”, a precizat Stab.

În planurile de urgenţă de anii trecuţi, primele măsuri luate erau trecerea unor producători de energie care utilizează gaze pe consumul de păcură şi închiderea combinatelor chimice, cei mai mari consumatori de gaze. Însă mare parte din aceste combinate chimice nu mai funcţionează în prezent.

Ce spune Ministerul Energiei

Cantitatea de gaze aflată în acest moment în depozitele de gaze este mai mare decât necesarul estimat pentru această iarnă, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei Robert Tudorache, în cadrul aceleiaşi Comisii parlamentare de anchetă a activităţii ANRE.

„Conform hotărârii de Guvern, avem obligaţia de a înmagazina pentru această iarnă o cantitate de gaze de două miliarde de metri cubi. În acest moment, avem în depozite 2,23 miliarde de metri cubi, astfel că obligaţia de înmagazinare este depăşită, ca în fiecare an”, a spus Tudorache.

Preşedintele Comisiei de anchetă, Iulian Iancu, l-a întrebat de ce obligaţia de înmagazinare este de două miliarde de metri cubi, în condiţiile în care România dispune de o capacitate totală de stocare de 3,1 miliarde de metri cubi.

„Obligaţia de înmagazinare este decisă în funcţie de consumul estimat. Anul trecut, de exemplu, am depăşit cu 500 de milioane de metri cubi obligaţia de înmagazinare”, a explicat Tudorache.

Romgaz anunţă ca a înmagazinat dublu faţă de cât este obligată

Miercuri, Romgaz a informat că are înmagazinată în prezent o cantitate de gaze naturale de 633,83 milioane metri cubi de gaze, dublu faţă de obligaţia stabilită prin Ordinul Autorităţii Naţionale de reglementare în Energie, potrivit reprezentanţilor companiei.

„Romgaz şi-a îndeplinit obligaţia de stocare gaze conform ordinului ANRE, depăşind chiar cantitatea la care era obligată să stocheze. La ora actuală, Romgaz are înmagazinate 633,83 milioane metri cubi (aproape dublu faţă de obligaţia stabilită de ANRE), iar capacitatea totală de stoc este de 1,93 miliarde metri cubi în depozitele gestionate de Romgaz, depăşind stocul minim obligatoriu care era de 1,78 miliarde metri cubi, pentru toţi operatorii din piaţă”, precizează sursele citate.

În total, capacitatea de stocare, incluzând Depomureş (Engie) este de circa 2,2 miliarde metri cubi ca obligaţie pentru iarna aceasta, subliniază reprezentanţii Romgaz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *