Cum primeşti bani ca să nu consumi energie electrică. Ce este „demand-response” şi cum funcţionează

În pieţele de energie mai dezvoltate decât a noastră, a apărut ideea echilibrării sistemului energetic pe partea de consum, nu de producţie, aşa cum se face la noi. Sistemul, care este la îndemâna firmelor cu un consum semnificativ, permite acestor consumatori să primeasă bani dacă se înscriu într-o platformă, de fapt o centrală electrică virtuală. Sistemul este cunoscut ca „demand-response”, şi permite firmelor să câştige bani dacă acceptă să-şi moduleze consumul, când li se cere. 

Producția și consumul într-un sistem energetic trebuie să fie permanent în echilibru, pentru că electricitatea nu poate fi stocată în capacități suficient de mari – cel puțin în prezent tehnologia de stocare nu oferă posibilități suficient de mari, în ciuda avansului tehnologic din ultimii ani.

În practică, există diferențe între consumul și producția de energie electrică din prognoze și producția și consumul real. În consecință, dispecerul energetic național acționează prin comenzi adresate producătorilor dispecerizabili – comandând creșterea sau reducerea producției – pentru a se asigura că nivelul producției și nivelul consumului sunt în permanent în echilibru, energia fiind consumată pe măsură ce este produsă. Iar producătorii sunt plătiţi pentru echilibrarea sistemului.

În România, în cazuri excepționale în care nu poate fi asigurat nivelul producției pe măsura consumului, poate fi comandată și întreruperea alimentării cu electricitate pentru așa-numiții clienți întreruptibili. Întreruperea în situaţii excepţionale este justificatã pentru a pãstra funcţionarea sistemului, ca o ultimă opţiune sau când urgența situaţiei nu lasă alte opțiuni. Întreruperea se face în condiţii tehnice prestabilite şi cu asigurarea reluării alimentării cât mai curând posibil. Clienții întreruptibili sunt de regulă consumatori industriali mari, aceștia nefiind însă remunerați pentru aceste întreruperi.

Există însă şi posibilitatea echilibrării sistemului pe partea de consum, adică în loc să crească producţia pentru a acoperi o creştere a consumului, poate să scadă consumul unor consumatori mari,pentru echilibrare, iar ei să fie remuneraţi pentru asta. Este ceea ce se cheamă sistemul „demand-response”, aplicat pe pieţele mature de energie electrică.

Ce este „demand response”

Programele de echilibrare a rețelei prin managementul consumului sunt create pentru remunerarea unor mari consumatori de energie, precum fabricile, centrele de date și centrele comerciale, astfel încât acești consumatori să-și poată ajusta consumul de energie prin reducerea sau creșterea acestuia, cu scopul stabilizării rețelei. Sistemul presupune remunerații acordate utilizatorilor pe tot parcursul anului, pentru disponibilitatea acestora de a răspunde în eventualitatea unei urgențe a rețelei, precum și plăți suplimentare în cazul în care intervenția lor este necesară.
Programul oferă o mai mare flexibilitate a rețelei, stabilitate și o utilizare mai eficientă a infrastructurii energetice, în vederea menținerii unor prețuri cât mai scăzute la electricitate pentru toți consumatorii.

Astfel, operatorul de transport are la dispoziţia sa o „centrală electrică virtuală”, obținută prin agregarea puterilor puse la dispoziție de mai mulți client care aleg să intre în sistem, care poate interveni pentru asigurarea echilibrului dintre producţia de energie şi consum, acţionând asupra ultimei componente. Operatorul are la dispoziție astfel încă o unitate dispecerizabilă, de o putere suficient de mare încât să aibă o contribuție relevantă la echilibrare, dar fără să fie nevoit să facă eforturile de administrare pentru a relaționa cu acei câteva zeci sau poate sute de consumatori.

Exemplele de consumatori potenţiali: consumatori industriali mari care au posibilitatea de a ajusta nivelul producției, centre comerciale – care au iluminat și sisteme de climatizare flexibile, clădiri de birouri – pe partea de iluminat și climatizare, instalații de tratare a apei – care pot amâna sau dimpotrivă, pot începe mai devreme procesele de tratare care consumă electricitate; instalații de irigat care au capacități de acumulare a apei – pot avea flexibilitatea de a decide când doresc să acumuleze apa, dacă e nevoie de consum, sau să amâne acest proces – dacă e nevoie de reducerea consumului.
Din punct de vedere tehnic sunt necesare platforma pusă la dispoziție de către operatorul demand response, contorizare inteligentă la client și sisteme de automatizări în instalațiile înscrise pentru ca dispecerizarea să se poată face în timp util – de la comandă la efectuarea tehnică a operațiunilor necesare.

Practic, clienţii se înscriu în platformă şi primesc un discount la tariful de electricitate, din start, timp de un an. Apoi, când este necesară echilibrarea sistemului apelând la consumul lor, sunt stipendiaţi suplimentar pentru asta.

Cum funcţionează în afară. Experienţa Enel

În România, nu există un astfel de sistem, dar unul dintre distribuitorii de energie din România, firma italiană Enel, îl aplică pe alte pieţe. Enel are EnerNOC, o subsidiară americană care deține platforma electronică în care sunt înscriși acești clienți, Practic, operatorii de demand response ca EnerNOC preiau relația cu toți acești clienți, atât pe partea tehnică cât și pe cea comercială, asumându-și toate responsabilitățile față de operatorul de sistem.

Compania practică acest serviciu pe mai multe pieţe. O ştire de acum câteva zile anunţa că Enel X, noua divizie de servicii energetice avansate a grupului Enel, a câștigat, prin intermediul EnerNOC, o capacitate de 165 MW în resurse de reducere a consumului în cadrul unei licitații pentru capacități de echilibrare inițiate de un grup japonez de companii de utilități.

Citeşte şi:

Lege nouă: ANRE pune frână la montarea contoarelor inteligente de energie electrică

„Câștigarea licitației confirmă poziția de lider a Enel, compania fiind cel mai mare operator independent pe piața soluțiilor de echilibrare a rețelei prin gestionarea consumului din Japonia. Totodată, grupul aproape că își triplează capacitatea centralei electrice virtuale de pe piața japoneză și va ajunge la o capacitate de 165 MW, de la 60 MW în prezent, echivalentul unei cote de piață de 17% atunci când noile programe vor fi operaționale, în iulie 2018”, a anunţat compania într-un comunicat.

Potrivit unei ştiri de la finalul lunii ianuarie, Enel a câştigat şi prima licitaţie de acest fel organizată de operatorii sistemelor de transport a energiei electrice din Irlanda şi Irlanda de Nord. EnerNOC a câștigat o capacitate de 217 MW în resurse de reducere a consumului.

„În urma câștigării licitației, Enel va deține 40% din piața totală de soluții de echilibrare a rețelelor prin managementul consumului din Irlanda. Dimensiunea centralei electrice virtuale a Enel pe piața irlandeză va crește cu 60% comparativ cu anul precedent, de la nivelul actual de 136 MW până la capacitatea de 217 MW obținută la licitație, atunci când va fi deschisă piața de capacități, la sfârșitul lunii mai 2018. În urma câștigării acestei licitații, Enel va gestiona cererea de energie electrică a unor consumatori industriali și comerciali de mari dimensiuni, conectați la rețeaua irlandeză de transport a energiei, informându-i pe aceștia de nevoia de reducere sau creștere a consumului de energie, cu scopul de a îmbunătăți stabilitatea rețelei”, a arătat atunci compania.

4 Comments

  1. Si cei care vor „renunta” la consum vor fi platiti din buzunarele cui ? Sunt convins ca nu ale ENEL-ului… ! Ba,dimpotriva,pe baza „noului serviciu” oferit,ENEL sa primeasca bani in plus….Astazi consumatorii interuptibili nu sunt platiti in cazul unei intreruperi fortuite…. ENEL propune…”ce ar fi ca de acum acestia sa fie platiti ( binenteles nu de ENEL) ,iar amintita societate italiana sa primeasca si ea niste bani ” .Oare am inteles bine ? Nu sunt deloc prosti italienii !

    1. Și eu înteleg la fel,rolul reglementărilor fiind de a duce lucrurile spre situațiile win- win. Sigur că cei ca Enel sunt mereu cu un pas în fața,vor fi mereu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *