offshore-rig-Cali-620×330

Cinci motive pentru care avem nevoie de gazele din Marea Neagră

În contextul în care legea offshore va intra în următoarele două săptămâni în dezbaterea finală a parlamentarilor, se vor înteţi din nou dezbaterile pe marginea maximizării câştigurilor pe care statul român trebuie să le o obţină din exploatarea resurselor de gaze. Dincolo de disputele legate de taxare, esenţial este ca exploatarea gazelor să meargă înainte, din cel puţin cinci mari motive.

1. România rămâne fără gaze

Ultima strategie energetică a României, realizată de Ministerul Energiei, arată că rezervele de  gaze naturale ale României sunt pe sfârşite. Potrivit datelor Agenţiei  Naţionale pentru Resurse Minerale, care au fost preluate în Strategie, rezervele de gaze ale ţării, fără cele din Marea Neagră, sunt de 153 de miliarde de metri cubi, care, la o producţie anuală de 10,5 miliarde de metri cubi, ar fi suficiente pentru doar 14,6 ani, evident în situaţia în care nu se descoperă gaze noi care să asigure înlocuirea resursei exploatate. În acest scenariu sumbru, România, care importă acum mai puţin de 10% din necesarul de gaze de la Gazprom  şi este al patrulea producător din UE, după Marea Britanie, Norvegia şi Olanda, va fi nevoită să importe surplusul, cel mai probabil tot din Rusia, în majoritate „Pentru a evita creşterea semnificativă a dependenţei de importuri, chiar dacă acestea vor fi disponibile din surse şi prin rute alternative, este necesară dezvoltarea zăcămintelor offshore descoperite în ultimii ani în Marea Neagră. Aceasta este o condiţie sine-qua-non pentru a putea miza pe gazul natural în mixul energiei electrice”, se arată în Strategie.

În Marea Neagră rezervele de gaze sunt de circa 200 de miliarde de metri cubi, potrivit chiar estimărilor ANRE

2. România are nevoie de bani

Principalul punct de dispută între companiile petroliere care urmează spă scoată gazul şi statul român ţine de nivelul taxării şi de predictibilitatea regimului fiscal. S-au făcut mai multe calcule despre cât ar primi statul român de pe urma exploatării gazelor naturale care sunt un bun al naţiunii. Potrivit unor calcule dintr-un studio Wood Mackenzie, taxele directe obţinute de stat, pe toată durata exploatării gazelor, ar fi de 7,5 miliarde de dolari, doar din taxarea directă. La care se adaugă 4,3 miliarde de dolari din taxele suplimentare pe care statul doreşte să le introducă, şi despre care companiile petroliere spun că îngreunează decizia finală de investiţie. Dacă totuşi statul decide să păstreze o fiscalitate mult prea înaltă faţă de ce sunt dispuse companiile petroliere să plătească,  proiectele nu se fac, iar aceşti bani sunt pierduţi. Potrivit unui alt sudiu, realizat de Deloitte,la comanda companiilor petroliere şi contestat de cei care se opun exploatării gazelor,  totalul cîştigurilor bugetului de stat, din toate taxele şi contribuţiile pe munca salariaţilor, ar fi de 26 de miliarde de dolari (redevenţe, taxele pe produs, impozit pe profit, contribuţiile angajaţilor, impozite pe venit), pe durata a 40 de ani de explorare. Nu mai vorbim despre efectul de angrenare la nivelul întregii economii.

3. Gazul lăsat în pământ nu va mai avea aceeaşi valoare mai târziu

România este membră a Uniunii Europene, iar UE şi-a stabilit nişte ţinte destul de ambiţioase în ceea ce priveşte limitele de emisii de dioxid de carbon în atmosferă şi de limitare a utilizării combustibililor fosili, de fapt. Gazul este un combustibil mai ecologic (emisiile sunt la jumătate faţă de cărbune) dar este tot un combustibil fosil, iar ţinta Comisiei Europene este o economie cu zero emisii în anul 2050. Deci, mai avem timp să ţinem gazul în subsol ca să-l exploatăm peste ani şi, mai ales, cât timp?

“Acum regenerabilele au nevoie de gaz şi invers, gazul are nevoie de regenerabile, este o potrivire perfectă. De aceea, ca să vă răspund, cred că dezvoltarea gazului natural în Europa, mai ales pentru noile descoperiri şi noile dezvoltări de zăcăminte se mai poate până în anii 2030-2035, acesta este scenariul nostru pentru Europa. Deci 15-20 de ani, şi ca să nu ieşiţi din această fereastră de oportunitate-şi ştiţi că proiectele în industria noastră au o durată de viaţă de 15-20 de ani, aş spune că ar trebui să o faceţi acum. Ar fi cel mai bine şi cel mai rentabil, cel mai raţional, aş spune” ne-a răspuns la întrebarea “Când e cel mai bine să extragem gazele din Marea Neagră?” Francois-Regis Mouton, director de afaceri europene al Asociaţiei Internaţionale a Producătorilor de Petrol şi Gaze (IOGP), care acoperă 40% din producţia globală de petrol şi gaze.

4. Dacă nu va fi gazul nostru, va fi gazul altora

Deşi poate părea mare pentru noi, zăcământul din Marea Neagră nu este atât de mare dacă ne uităm la ce a găsit “concurenţa” doar în ultimii ani. În 2010, în largul coastelor Israelului, în blocul Leviathan, americanii  de la Noble au găsit rezerve de 450 de miliarde de metri cubi de gaze. Ulterior, la o evaluare suplimentară, s-a vorbit despre 620 de miliarde de metri cubi, iar în ciuda disputelor şi comerciale şi interstatale, gazul va ajunge pe pieţe, inclusiv în Balcani, unde putea ajunge cel românesc. În 2015, italienii de la ENI au anunţat cea mai mare descoperire de gaze din Marea Mediterană: 850 de miliarde de metri cubi, în câmpul Zhor, de lângă coasta Egiptului. Este adevărat că va creşte consumul local, dar această descoperire dublează practic rezervele Egiptului, şi este clar că o parte din gaz va ajunge şi în Europa.

Pe de altă parte, nu trebuie uitat de gazul azer, din imensul câmp Shah Deniz, care ajunge în Grecia, chia rdacă guvernul italian care iniţial susţinuse realizarea gazoductul Trans Adriatic Gas Pipeline (TAP) pe teritoriul său nu mai vede utilitatea lui în Italia. TAP este aproape gata şi, în cel mai bun scenario, va aduce Europei de Sud 16 miliarde de metri cubi de gaze.

Şi nici ruşii, care asigură o treime din tot gazul Europei nu stau degeaba în zona noastră. Gazoductul Turk Stream, prin care Gazptom trimite gaze Turciei prin două conducte amplasate pe fundul Mării Negre, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi de gaz pe an fiecare. Gazoductul este conceput în vederea majorării livrărilor de gaze naturale ruseşti spre Turcia, cel de-al doilea cumpărător de gaze ruseşti, după Germania. Un lucru important pentru Moscova îl reprezintă faptul că TurkStream ar urma să fie prelungit din Turcia spre Europa de Sud, deschizând astfel o nouă rută de tranzit pentru gazele ruseşti. Deja Bulgaria a anunţat că extinde capacitatea sa de tranzit cu Turcia, pentru a putea primi noile gaze ruseşti. Nu discutăm despre extinderea terminalelor de LNG actuale sau despre construcţia unor noi, care vor aduce şi mai mult gaz în Europa.

5. Creşterea rolului României în zonă şi a siguranţei politice şi energetice

Dacă se va extrage gazul din Marea Neagră, România va deveni probabil primul producător din UE, în cazul în care Marea Britanie va părăsi blocul comunitar şi în contextul în care producţia Olandei va intra în declin ca urmare a închiderii treptate a giganticului bloc Groningen. Doar producţia câmpului Neptun Deep, operat de ExxonMobil şi Petrom va aduce un plus de 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an României, dintre care cel puţin 3 miliarde de metri cubi (e obligaţie legală să se consume 50% din ce se extrage în ţară)  vor fi exportate unei regiuni care se bazează în exclusivitate pe gazele ruseşti.  O poziţie din care România poate avea o voce mai ridicată în discuţiile de la Bruxelles.

Nu este mult, dar este ceva. Pe de altă parte, prezenţa companiei americane ExxonMobil  în apropierea litoralului românesc, pe termen lung, poate asigura României un plus de garanţii în ceea ce priveşte relaţia cu o Rusie care practic, după anexarea Crimeii, ne-a devenit un vecin mult mai apropiat.

În plus, extracţia acestei cantităţi de gaze înseamnă şi creşterea capacităţii de interconectare a României (BRUA este un exemplu) în dublu sens, cu reţeaua europeană, cu avantaje în ceea ce priveşte siguranţa aprovizionării zonei.

Dar dincolo de siguranţa zonei, întâi este vorba despre siguranţa noastră, şi energetică alături de cea politică.O parte din banii obşinuţi de stat vor merge către extinderea reţelei de distribuţie a gazelor, după cum scrie chiar în legea offshore, astfel că gazele pot înlocui lemnul de foc ca sursă de încălzire. O altă parte din gaz va fi folosită pentru producţie de energie electrică, de care România începe să ducă lipsă în orele de vârf de consum, lipsa care probabil se va acutiza în condiţiile în care grupurile termo, în special cele pe cărbune încep să fie treptat retrase. Şi, cum gazul e obligatoriu să fie consumat în proporţie de 50% în ţară, nu este exclusă şi construirea, sau redeschiderea de capacităţi chimice şi petrochimice.

 

 


There are no comments

Add yours