În urma unei avarii la o staţie a Transelectrica din Medgidia, mai mulţi consumatori din zona Dobrogei au rămas temporar fără energie electrică, iar alţii au suferit variaţii de tensiune. Consumatorii au fost realimentaţi după jumătate de oră
“Vă înformez că azi, 11 aprilie, între orele 10.00 şi 10.20, au avut loc mai multe variaţii de tensiune, datorate unor incidente tehnice în SEN în zona Medgidia. Evenimentul s-a propagat în întregul sistem electroenergetic din Dobrogea”.
Aceasta a fost notificarea primită de un consumator din zona Dobrogea, care a ajus în posesia noastră.
Potrivit informaţiilor noastre, a fost vorba despre o avarie a unei staţii Transelectrica, cea de la Medgidia, unde a căzut tensiunea. O parte dintre consumatorii racordaţi la reţeaua de distribuţie au rămas fără energie electrică (defecţiunea a fost remediată în 30 de minute de distribuitorul de zonă), iar alţi consumatori au suferit variaţii de tensiune.
Informaţia referitoare la avaria din staţia Medgidia a fost confirmată de oficialii Transelectrica, care au trimis ulterior şi un punct de vedere.
“Miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.00, a avut loc un incident în Staţia Medgidia Sud, care a condus la rămânerea fără tensiune a staţiei. Incidentul s-a produs în urma unei manevre neautorizate efectuate de personalul terţ care urma să realizeze lucrările de mentenanţă programate în această perioadă. Avaria a fost remediată, toţi consumatorii afectaţi fiind realimentaţi între 14 şi 36 de minute. Consumul total întrerupt a fost de 14 MW.
Incidentul a afectat alimentarea cu energie electrică a Fabricii de Ciment din Medgidia şi a unor localităţi din zona rurală adiacentă Medgidiei.
Avaria din Staţia Medgidia Sud nu a pus în pericol siguranţa în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional.
La această oră, specialiştii Transelectrica analizează condiţiile în care s-a produs incidentul, urmând să se decidă măsurile care se impun”, spune Transelectrica