Ruşii ieftinesc gazul Europei

Preţul mediu la care Gazprom vinde gaze consumatorilor europeni scade în acest an cu circa 30 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. Gigantul rus este nevoie să scadă preţurile atât din cauza scăderii cotaţiilor la ţiţei, cât şi a presiunii partenerilor europeni, care au obţinut o îmbunătăţire a condiţiilor contractuale.

Preţul mediu al gazelor ruseşti livrate consumatorilor din afara Comunităţii Statelor Independente scade, în acest an, la 370-380 de dolari/1000 mc, de la 402 dolari, în 2012, a declarat Alexander Medvedev, directorul general adjunct al Gazprom, citat de presa rusă.

Oficialul rus a ţinut să precizeze că preţul pentru 2013 este mai mare decât cel înregistrat în perioada anterioară crizei: Gazprom vindea gazele la un preţ mediu de 273 de dolari, în 2007.

Medvedev a mai spus că preţurile la gazul vândut de Gazprom în 2013 sunt sub presiune din cauza scăderii cotaţiilor internaţionale la ţiţei (preţul unui baril de ţiţei Brent a scăzut recent sub 100 de dolari), dar şi a renegocierii contractelor cu partenerii europeni.

Declaraţia lui Medvedev survine la câteva zile după ce presa a relatat că Gunther Oettinger, comisarul european pentru Energie, , îl va atenționa pe ministrul Energiei din Rusia, Alexander Novak, în legătură cu prețurile pe care compania Gazprom le impune țărilor UE. Oettinger va participa la summit-ul de la Ekaterinburg, alături președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, și președintele Consiliului European, Herman van Rompuy.

De altfel, oficialii europeni au acuzat oficial Gazprom de politica sa de preţuri. „Nu este acceptabil ca preţul gazelor in Lituania sa fie cu 20, 30 sau 40% mai mare decât în ţările vecine sau decât în ţara mea, Germania”, a spus luna trecută Oettinger. În aceeaşi declaraţie, oficialul European a atins şi chestiunea gazelor de şist din estul Europei, resursă care contează în negocierile dintre statele europene şi Rusia.

Încă de la finalul lui 2012, Gazprom a fost obligată să reducă preţurile din contractele cu marii parteneri europeni, cum ar fi Eni, E. On, Gas Terra, GdF Suez, Wingas. Reducerile au fost de circa 10%. Pentu acest an, Gazprom plănuise o creştere a livrărilor de gaze către Europa, de la 140 la peste 150 de miliarde de metri cubi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *