Zeci de milioane de barili de petrol rusesc sunt stocați în petroliere, pe mările lumii, fără cumpărător sau cu destinație neprecizată

Aproximativ 62 de milioane de barili de petrol rusesc de tip Ural, o cantitate record, se află stocați în nave pe mare, au arătat datele firmei de analiză energetică Vortexa, în timp ce comercianții se străduiesc să găsească cumpărători pentru țiței, arată Reuters.

Statele Unite și alte țări au interzis importurile de țiței și produse petroliere rusești în urma invaziei Ucrainei, iar altele au evitat să achiziționeze mărfuri de teamă de sancțiuni viitoare. Comisia Europeană are în vedere de asemenea un embargo asupra petrolului rusesc.

Volumul de țiței Ural aflat la bordul vaselor este de trei ori mai mare față de media de dinainte de război, a arătat Vortexa. Asta chiar dacă exporturile rusești de petrol transportat pe mare au scăzut  de la 7,9 milioane de barili pe zi (bpd) în febrarie, la la 6,7 ​​ bpd până acum, în mai.

„Cifrele care arată că exporturile rusești sunt încă relativ mari nu spun întreaga poveste”, a declarat Clay Seigle, un analist al piețelor de energie din Houston. „Petrolul rusesc continuă să se acumuleze în vapoare pe mare”, a arătat el.

Numărul de petroliere încărcate cu țiței de tip Ural aflate pe mare fără destinație stabilită este de 15% din total, de asemenea un nou maxim, a adăugat Seigle. O parte din petrol ar putea fi în tranzit către cumpărători nedezvăluiți, în timp ce altele ar putea fi cu țiței nevândut.

Situația a apărut chiar dacă țițeiul de tip Ural este tranzacționat acum la discounturi uriașe comparativ cu sortimentele de referință pentru piețele occidentale, WTI sau Brent. Astfel, astăzi cotația petrolului Brent era de 132 de dolari barilul, în timp ce cotația pentru Ural era de doar 78 de dolari.

Citește și:

Producția de petrol a Rusiei ar putea scădea dramatic și ar putea rămâne acolo. Nimeni nu prea poate suplini barilii lipsa, iar prețurile vor rămâne ridicate

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *