Tarifele de distribuţie a energiei electrice cresc cu 4-5% de la 1 iulie, în toată ţara. Situaţia pe regiuni şi cine plăteşte mai mult

ANRE a aprobat noile tarife de distribuţie a energiei electrice, pe care le plătesc în facturi toţi consumatorii din România, casnici sau comerciali. Ele sun mai mari cu 4-5% faţă de cele actuale, iar creşterea a fost determinată de prevederile OUG 114 /2018 şi a OUG 19/2019, care o completează pe prima. Pentru majoritatea consumatorilor casnici, majorările nu au efect în factură, deocamdată, dar sunt afectaţi toţi consumatorii industriali.

PRECIZARE: Comparaţia este făcută raportat la nivelurile din anul trecut.

ANRE a aprobat noile tarife de distribuţie, pentru fiecare dintre cele opt zone de reţea din România, în principal ca urmare a două prevederi: noua rată reglementată de rentabilitate a fost crescută, prin decizie a Guvernului, la 6,92% pe an şi, tot ca urmare a deciziei Guvernului, distribuitorii plătesc taxa anuală de 2% pe cifra de afaceri către ANRE.

Iată noile tarife de distribuţie a energiei electrice, valabile de la 1 iulie 2019, în urma reglementărilor ANRE, pentru joasă tensiune:

Distribuţie Oltenia (CEZ):114,3 lei/MWh.  Creştere de 5%.

Delgaz Grid (E.On): 127,2  lei/MWh. Creştere de 4,3%

E-Distribuţie Banat (Enel): 107,45  lei/MWh. Creştere de 4,9%

E-Distribuţie Dobrogea (Enel): 126,41  lei/MWh. Creştere de 4,5%

E-Distribuţie Muntenia (Enel): 112 lei/MWh. Creştere de 4,4%

Electrica Muntenia Nord: 119,58  lei/MWh. Creştere de 4,1%

Electrica Transilvania Nord: 103,39  lei/MWh. Creştere de 4,8%

Electrica Transilvania Sud: 104,84  lei/MWh. Creştere de 4,6%

Pentru majoritatea consumatorilor casnici, cei care nu au trecut în piaţa concurenţială, creşterea nu se va resimţi deocamdată în preţul final plătit în factură, pentru că acesta este reglementat de ANRE, şi se vor vedea când Autoritatea va ajusta din nou preţurile finale, cel mai probabil la începutul anului viitor. Însă, ceilalţi consumatori casnici, care nu plătesc preţurile reglementate, ar putea fi afectaţi în viitorul apropiat, în funcţie de politica furnizorului. La fel şi consumatorii industriali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *