Silvia Vlăsceanu a devenit director executiv al HENRO, asociația producătorilor de energie electrică

Silvia Vlăsceanu a părăsit Asociația Companiilor de Utilițăți (ACUE) și este director executiv al HENRO, noua asociație a producătorilor de energie electrică.

Silvia Vlăsceanu ocupă funcția de director executiv al HENRO de la 1 septembrie, potrivit unor surse din piața de energie. Ea și-a trecut noua poziției și pe pagina proprie de LinkedIn.

Vlăsceanu a activat în cadrul Federației ACUE, o asociație care reprezintă marile grupuri de distribuție și furnizare a energiei electrice și gazelor încă din anul 2008. Ea a condus asociația până în primăvara acestui an, când în funcția de director executiv a fost adusă Dana Dărăban, iar Silvia Vlăsceanu a devenit secretar general.

Anterior poziției de la ACUE, a fost consilier parlamentar la Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor şi inspector de concurenţă pe Energie la Consiliul Concurenţei. Cu o experiență de peste 30 ani în domeniul energetic, Silvia Vlăsceanu este absolventă a Facultății de Energetică a Universității Politehnice București și a Facultății de Comerț a Academiei de Studii Economice. A obținut în 2012 titlul de doctor în energetică conferit de către Universitatea Politehnică din București.

HENRO este asociația producătorilor de energie electrică din România. A fost înființată în primăvara anului trecut, membri fondatori fiind Hidroelectrica și Nuclearelectrica. Asociația nu a avut activitate până acum.

 

1 Comment

  1. Nu știu dacă suntem aceiași generație de absolvenți dar știu sigur ca profesorii pe care i-a avut acum 30 de ani erau cei de la care aveai ce învăța : atât în domeniile de specialitate pentru formarea ta profesională cât și pentru formarea ta ca OM de caracter în societate. Am avut un coleg Vlăsceanu. Oricum FELICITARI ! ca nu a ajuns un politruc în aceasta funcție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *