RWE se întoarce în România

Grupul german RWE a primit licenţa de furnizor de energie, lucru ce semnifică întoarcerea nemţilor pe piaţa locală de energie, după ptroiectele eşuate din eolian şi de la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.

RWE Suply and Trading, o filială a concernului RWE, companie germană de utilităţi cu afaceri de 50 de miliarde de euro, a primit o licenţă de furnizare de electricitate din partea Agenţiei de Reglementare în Energie, potrivit money.ro.
RWE intră, astfel, în rândul traderilor de energie unde se găsesc nume sonore precum Energy Holding, Alpiq, Electomagnetica ori Alro. Actul eliberat de ANRE reprezintă şi o întoarcere a nemţilor pe piaţa românească pe care o părăsiseră acum un an.  Nu presupune, însă, nici o investiţie majoră. „Cumpără şi vinde energie. Ai nevoie de un birou, un calculator, 2-3 angajaţi şi o secretară. Sunt zeci de traderi cu licenţă, însă nu sunt mulţi activi”, este de părere Alexandru Săndulescu, director Politici Energetice în Ministerul Economiei.

RWE a fost partenerul statului în proiectul de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă însă s-a retras, anul trecut, invocând criza financiară precum şi lipsa de decizie a Guvernului. Alături de nemţi s-au mai retras GDF Suez, Iberdrola şi CEZ.

Tot anul trecut, RWE  a renunţat la două proiecte de parcuri eoliene, unul de 150 de MW şi altul de 68 de MW, ambele situate în judeţul Constanţa, care ar fi reprezentat o investiţie de circa 600 de milioane de euro. Compania a vândut parcurile când încă în stadiul de proiect.

Citeşte mai mult pe money.ro

 

1 Comment

  1. Hahaha…!!! Nu mai aveti ce scrie! Cum a fost RWE in Ro asa a si ramas! Ei si-au prelungit licenta, media face valuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *