Rosneft, pe cale să ajungă cea mai mare companie petrolieră din lume listată la bursă

Compania rusă de stat Rosneft a înaintat o ofertă de circa 28 de miliarde de dolari, incluzând şi acţiuni, pentru participaţia de 50% a British Petroleum la compania rusă TNK-BP, iar în urma tranzacţiei Rosneft va deveni cel mai mare producător listat de petrol din lume.

Un acord cu BP ar catapulta Rosneft în topul celor mai mari producători de petrol din lume, cu circa 3 milioane de barili pe zi, faţă de 2,3 milioane de barili în cazul grupului american Exxon, în prezent cel mare producător listat, potrivit Financial Times, citată de Mediafax.

Rosneft a transmis oferta joi, înainte de expirarea termenului limită, au afirmat surse apropiate situaţiei pentru cotidianul britanic. Directorul general al companiei, Igor Sechin, se află la Londra pentru discuţii.

Tranzacţia ar permite BP să încheie parteneriatul, de multe ori dificil, cu un grup de miliardari ruşi, care deţin restul de 50% din acţiunile TNK-BP. De asemenea, vânzarea către Rosneft ar asigura viitorul BP în Rusia pentru următoarele decenii, scrie Financial Times.

BP ar obţine 15-20 de miliarde de dolari şi o participaţie de 10-20% la Rosneft, a spus una dintre surse.

Sechin se află de miercuri la Londra pentru finalizarea detaliilor ofertei.

BP a înfiinţat TNK-BP în 2003, investind 8 miliarde de dolari într-un vehicul care combina activele producătorului britanic cu cele ale consorţiului rus Alfa-Access-Renova (AAR), controlat de un grup de oligarhi.

Compania britanică a încasat, de-a lungul anilor, dividende de 19 miliarde de dolari.

Rosneft ar putea prelua şi participaţia AAR, întrucât miliardarii ruşi sunt reticenţi să rămână în parteneriat cu producătorul de stat. Rosneft şi AAR au semnat, marţi, un memorandum în care compania rusă a acceptat să preia participaţia de 50% aAAR la TNK-BP pentru 28 miliarde de dolari.

AAR şi-a exprimat iniţial interesul pentru preluarea participaţiei BP la compana mixtă, dar nu a depus o ofertă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *