Românii care trec prin Bulgaria cu maşina pot alimenta acum pe credit în staţiile Rompetrol

Rompetrol a extins în afara ţarii, în Bulgaria, sistemul de carduri de carburant “Fill & Go” atfel  că posesorii români ai acestui card, persoane fizice şi juridice, pot alimenta acum şi în ţara vecină, un avantaj pentru cei care merg în vacanţă cu maşina personală în Bulgaria, Grecia sau Turcia. Există şi opţiunea alimentării pe credit cu cardul “Fill & Go”, plata făcându-se mai târziu.

“Rompetrol a lansat în data de 18 iunie serviciul Cross Country,  o noua funcţionalitate dedicată atât clienţilor Fill&Go Personal cât si Fill&Go Business. Aceştia au de acum posibilitatea de a alimenta şi în Bulgaria folosind cardul Fill&Go, fiind un real beneficiu pentru cei care calatoresc in Bulgaria dar si care tranziteaza aceasta ţară catre Grecia, Turcia” potrivit unei informări trimise de companie redacţiei noastre. Campania a fost lansată sub deviza “Fără graniţe cu Fill&Go”. Şi şoferii bulgari pot folosu cardul pentru achiziţii de carburant în România.

Cardul Fill&Go poate fi folosit atât pentru identificare la pompă, cât și pentru plăți în restaurantele Hei și magazinele din stațiile Rompetrol, ca un card obișnuit de cumpărături, compania oferind şi puncte Rompetrol Go. Acesta este securizat cu cip, fiind identificabil prin seria înscrisă pe el și prin codul de client Fill&Go alocat fiecărui utilizator.

Cardul poate fi alimentat cu orice sumă, prin numeroase modalități de plată, inclusiv online, şi folosit ca un card de debit în staţii. Însă, există şi posibilitatea utilizării lui ca un card de credit: utilizatorul primeşte iniţial o sumă de bani drept credit în cont, de la compania petrolieră, pe baza adeverinţei de venit, cu care poate alimenta sau face cumpărături în staţii-acum şi în Bulgaria, folosind doar cardul. Ulterior, după circa o lună, i se emite factura cu ce a cumpărat şi, după plata banilor, compania petrolieră alimentează din nou contul clientului.

Citeşte şi:

Premieră: Rompetrol a intrat în Top 10 cele mai valoroase branduri din România

Istoricul tranzacțiilor, situația plăților și a facturilor, precum și balanța punctelor Rompetrol Go sunt integrate într-un cont unic Fill&Go Personal, disponibil în cadrul aplicației mobile Rompetrol Go, o platformă a companiei care oferă şi alte informaţii, cum ar fi harta staţiilor sau preţurile din benzinării.

Rompetrol, a doua companie petrolieră din România, dar care operează prima rafinărie a ţării, Petromidia Năvodari, are o reţea de 57 de benzinării în Bulgaria, alimentate în principal cu carburanţi produşi în rafinăria din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *