România va taxa şi mai mult motorina

Guvernul de la Bucureşti va mări accizele la motorină, în următorii doi ani, până la nivelul stabilit prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană, deşi cu aproape două luni în urmă se discuta despre posibilitatea reducerii fiscalităţii pe carburanţi.

Guvernul român va continua politica de creştere a accizelor la carburanţi, potrivit calendarului convenit cu Uniunea Europeană. Astfel, potrivit strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2012-2014, accizele la motorină vor creşte cu peste 9% până la 1 ianuarie 2013.

Astfel, în strategia elaborată de Ministerul Finanţelor se prevede

creşterea nivelului accizelor pentru motorină potrivit calendarului stabilit pentru respectarea perioadelor de tranziţie acordate României, prevăzute în Tratatul de aderare, de la 358,000 euro/tonă, respectiv 302,510 euro/1.000 litri, la 01.01.2011, până la 391,000 euro/tonă, respectiv 330,395 euro/1.000 litri la 01.01.2013”.

Cum accizele reprezintă aproape jumătate din preţul la pompă al motorinei, rezultă o creştere a preţului la pompă de peste 4%, din cauza creşterii fiscalităţii.

Programul fiscal din strategie este oarecum în contradicţie cu declaraţiile oficialilor: la jumătatea lunii aprilie, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, spunea că Guvernul analizează posibilitatea reducerii accizelor la carburanţi, în contextul creşterii accelerate a preţurilor de la pompă.

Momentan, preţul mediu la pompă la motorinei vândute în România este de 1,25 euro pee litru. În Uniunea Europeană, preţuri mai mici sunt în Bulgaria, Luxemburg, Slovenia şi cele trei republici baltice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *