Producția și vânzările Petrom au scăzut în ultimul trimestru al anului 2020

Petrom, cea mai mare companie energetică din România, a consemnat date de producție și de vânzări în ultimul trimestru al anului trecut inferioare față de situația din același trimestru din 2019

Producţia totală de hidrocarburi a OMV Petrom a fost de 140.200 de barili pe zi în trimestrul al patrulea din anul trecut, reprezentând cel mai mic nivel din acest an, potrivit unui raport remis de companie, joi, Bursei de Valori Bucureşti. Cifra este mai mică și decât cea raportată în T4 2019 – 151.000 bep. A fost consemnat un recul atât la producția de țiței (67.200 bep/zi în T4 2020 față de 72.200 în T4 2019), cât și la cea de gaze naturale (73.000 bep/zi față de 79,5 bep/zi).

În paralel, OMV, compania-mamă a OMV Petrom, a publicat valoarea acestui indicator la nivel de grup, respectiv 472.000 de barili pe zi producție totală de hidrocarburi, astfel că producţia companiei româneşti a reprezentat 30% din totalul grupului OMV.

Pe partea de procesare, compania și-a îmbunătățit marja de rafinare la doi dolari pe baril în T4 2020, față de trimestrele anterioare (0,94 dolari în al treilea trimestru din 2020) dar aceasta este la sub jumătate din nivelul consemnat în T4 2019 – 4,68 dolari pe baril. Rata de utilizare a rafinăriei Petrobrazi a fost de 96%, cel mai mare nuivel din 2020, identic ciu cel din primul trimestru, dar sub cele 98% realizate în T4 2019.

Vânzările de carburanți, chiar dacă sunt peste cele din perioada în care România a cunoscut starea de urgență, cu limitările de deplasare cunoscute, sunt încă sub cele de acum un an. În ultimul trimestru au fost de 1,27 milioane de tone, în scădere atât față de trimestrul precedent (1,38 milioane) cât și față de ultimul trimestru din 2019, când s-au înregistrat 1,41 milioane de tone.

Și vânzările de gaze sunt mult sub cele de acum un an – 10,6 TWh în T4 2020 față de 17,11 în T4 2019, iar producția de energie electrică a centralei de la Brazi a fost de 1,18 TWh în ultimul trimestru al anului, și ea sub cei 1,26 TWh din ultimul trimestru din 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *