Prețul spot al electricității a revenit pe creștere în noiembrie pe piața de la București

Preţul energiei pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 236 lei pe MWh în luna noiembrie a acestui an, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier.

Prețul mediu de închidere a pieței a fost, în noiembrie, cu 16 % mai mare faţă de preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, și tot cu 16% mai mare față de cel din luna anterioară – octombrie 2020, dacă facem comparația în lei. De fapt, exceptând situația din octombrie, care a fost prima lună în care prețul a scăzut, prețul spot al energiei electrice crește continuu din martie încoace.

Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 439 milioane de lei, cu circa 3% peste cea din noiembrie  2019, și cu 5% mai mare față de valoarea lunii precedente, octombrie 2020.

Volumul tranzacţiilor a fost de 1,79 TWh, în scădere cu circa 10% față de  cel înregistrat în aceeași lună a anului trecut. Comparativ cu luna precedentă, volumul a fost cu 11% mai mic.

Cota PZU a scăzut substanțial față de luna octombrie, ajungând la 36% din piața totală – 43% în noiembrie 2019.

Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 368 de participanţi, dintre care activi au fost 284.

Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.

Din 2014, Piaţa pentru Ziua Următoare din România funcţionează în regim cuplat cu pieţele similare din Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria.

Comparativ cu aceste piețe, prețul spot de la București a al doilea , respectiv 48,63 euro/MWh media lunii noiembrie, ușor sub 48,88 39,3 euro/MWh în Ungaria și peste nivelurile de 42,22 euro în Slovacia și 41,64 euro în Cehia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *