Prețul energiei electrice spot din România este cel mai mare din Europa, și mâine

După ziua de azi, și energia electrică spot cu livrare mâine în România este cea mai scumpă din Europa, la același nivel de preț cu Bulgaria, Grecia și Italia

Prețul energiei electrice tranzacționate azi pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) din România cu livrare mâine este, rotunjit, de 237 euro/MWh, potrivit datelor operatorului OPCOM. Cu această cifră, România înregistrează cel mai mare preț al energiei care va fi consumată mânie din toată Europa, identic cu cel din Bulgaria, țară cu care suntem cuplați pe piața spot și avem conexiune fizică, și cu cel din Grecia.

Situația este practic o repetiție a zilei de azi când România și Bulgaria au avut, pentru energia tranzacționată ieri cu livrare azi, cel mai mare preț din Europa, 240 de euro/MWh. Prețurile sunt mari și pe alte piețe din Europa Occidentală, 220-230 de euro, deci doar cu puțin sub cele din România.

Specific zonei noastre sunt opririle planificate la două dintre cele mai mari grupuri de generare din zona balcanică, respectiv un grup nuclear de la Kozlodui, din Bulgaria, cu o capacitate de 1.000 MW și unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, de 700 MW. Unitatea nucleară bulgară ar urma să fie reconectată la sfârșitul acestei luni, iar cea de la Cernavodă spre finalul lunii viitoare. Specific zilei de mâine în România avem și câteva opriri planificate la unele grupuri hidro iar prognoza de vânt arată o zi slabă pentru această resursă.

Referitor la tranzacțiile cu energie dintre România și Ungaria și Bulgaria, cele două piețe cuplate cu a noastră cu care avem conexiune fizică, observăm că mâine în România intră energie și din rețeaua bulgară și din cea ungară. Astfel în 23 de intervale orare România importă din rețeaua ungară și în 20 de intervale din rețeaua bulgară.

Prețul spot a ajuns să fie din ce în ce mai relevant pentru că în PZU se tranzacționează 48-50% din tot consumul de energie electrică. De aici cumpără și furnizorii o parte din energia clienților lor, care nu a fost cumpărată prin contracte pe piețele la termen.

Amintim că piața spot de energie electrică de la București este cuplată prin preț cu cele din Ungaria, Cehia și Slovacia și, mai nou, cu cele din Austria, Polonia și Germania. În luna octombrie 2022, piața spot de la București a fost cuplată, prin același mecanism, și cu piața din Bulgaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *