Momente mai rare: trei sferturi din consumul de energie electrică al țării vine din surse regenerabile, România exportă masiv

Pe fondul ploilor și al codurilor de vânt, primele două surse de energie electrică ale țării sunt azi turbinele eoliene și cele hidro, potrivit datelor Transelectrica.

Turbinele eoliene, cu o putere instalată totală de circa 3.000 MW produceau la momentul redactării acestei știri, la o putere de peste 2.500 MW. Hidrocentralele aveau și ele 2.200 MW iar parcurile fotovoltaice circa 530 MW. Asta în condițiile în care Sistemul Energetic Național nu beneficiază de aportul unei unități nucleare de 700 MW, oprită planificat.

Consumul național este unul mic, 6.600 MW la momentul redactării acestui text, și, cum producția este la un nivel de peste 8.100 MW, România exportă consistent energie electrică, la o putere de peste 1.500 MW la acest moment.

Din consumul de 6.600 MW, circa 5.300 însemna producția centralelor eoliene, a hidrocentralelor și a parcurilor fotovoltaice. Cu alte cuvinte, peste trei sferturi din consumul național este acoperit din surse regenerabile, o situație care se întâlnește mai rar în România.

Dacă ne uităm pe datele de cuplare a piețelor spot de ieri, valabile pentru azi, observăm că în 23 de intervale orare energia iese din România și intră în rețeaua ungară, în cele mai multe ore la nivelul maxim al ATC (724 MW) și în 16 intervale ore rețeaua românească exportă și spre cea bulgărească.

De altfel prețul spot al energiei tranzacționate ieri cu livrare azi este mai mic în România și Bulgaria (174 de euro/MWh) comparativ cu 207 euro în țările Europei Centrale (inclusiv Germania), 213 euro în Franța sau 230 în Italia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *