Mark Beacom, BSOG, despre gazele din Marea Neagră: Suntem puțin întârziați, proiectul este la 25%, vom începe extracția în 2021

Black Sea Oil and Gas, singura companie care a luat decizia finală de investiție pentru exploatarea rezervelor din Marea Neagră, își menține obiectivul de a aduce primele gaze la țărm în 2021.

“Am luat decizia finală de investiții în februarie anul trecut, în ciuda unei legislații ostile impuse în 2018, dar am luat-o.  Șase ani am așteptat să luam decizia, și dacă nu o luam atunci, așteptam încă doi ani.  Ducem proiectul înainte, construim platfoma în șantierul naval de la Agigea, am comandat echipamentele, pompe, conducte, platforma este la 168 km de țărm. Proiectul merge înainte, suntem puțin întârziați, suntem la 25%, trebuia să fim la 50%, dar vom începe extracția gazelor anul viitor”, a declarat Mark Beacom, CEO al Black Sea Oil and Gas, la ZF Power Summit.

El a explicat că BSOG va mai cheltui încă 300 de milioane de dolari pentru a pune gazul pe piață, după ce a cheltuit 200 de milioane de dolari.

Beacom a atras din nou atenția autorităților că legislația referitoare la exploatarea gazelor trebui modificată înainte ca BSOG să pună gazele pe piață, așa cum a tot repetat.

“Insistăm, este vital ca atunci când începem să producem gazul, lucrurile trebuie să fie rezolvate, sper că bunul simț va trimfa, altfel nu aș vrea să fiu perceput ca fiind un mincinos”, a spus Beacom.

Modificările se referă la reducerea impozitelor suplimentare fixate prin legea offshore, la creșterea deducerilor și la posibilitatea de a vinde gazul în mod liber pe piața.

Proiectul de dezvoltare a perimetrului Midia derulat de fondul de investiţii american Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas (BSOG), în zona de apă mică, are un potenţial cuprins între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi. Compania va aduce în Românoa circa un milliard de metri cubi pe an.

“Proiectul MGD, primul proiect de acest gen construit în zona românească a Mării Negre după anul 1989, constă în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana) şi un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina, care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana. O conductă submarină de 126 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, până la noua staţie de tratare a gazelor („STG”) din comuna Corbu, judeţul Constanţa. Capacitatea de producţie estimată va fi de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României. Gazele tratate vor fi livrate în Sistemul Naţional de Transport operat de SNTGN Transgaz SA („Transgaz”) la staţia de măsurare a gazelor aflată în cadrul STG”, a arătat BSOG atunci când a luat decizia finală pe investiție.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *