Livrările de țiței rusesc către Europa prin Ucraina au fost oprite. Cel mai mult suferă Ungaria

Ucraina a oprit tranzitul de petrol rusesc către Europa prin conducta Druzhba, spun rușii. Motivul este că ucrainenii nu au primit taxele de tranzit, pe care rușii au vrut să le plătească, dar tranzacția nu s-a făcut ca urmare a sancțiunilor occidentale

Ucraina a oprit fluxurile de petrol rusești către Europa centrală începând cu 4 august, deoarece în urma sancțiunilor occidentale nu a primit taxele de tranzit cuvenite de la Moscova, a anunțat marți Transneft, compania rusă cate deține monopolul asupra sistemului rusesc de conducte, citată de Reuters.

Transneft a anunțat că a efectuat plățile pentru tranzitul petrolului din august către operatorul de conducte din Ucraina Ukrtransnafta pe 22 iulie, dar banii au fost trimiși înapoi pe 28 iulie, plata nefiind finalizată.

Gazprombank, prin care s-a făcut plata, a declarat că banii au fost returnați din cauza restricțiilor Uniunii Europene, a spus Transneft într-un comunicat.

Rusia furnizează în mod normal aproximativ 250.000 de barili pe zi (bpd) prin ramura de sud a conductei Druzhba  (Prietenia) către Ungaria, Slovacia și Republica Cehă.

Compania ungară MOL și cea cehă Unipetrol, controlată de PKN Orlen din Polonia sunt principalii cumpărători de petrol pe această ruta, în timp ce Lukoil, Rosneft și Tatneft din Rusia sunt principalii furnizori de petrol.

MOL, PKN Orlen și Ukrtransnafta nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii adresate de Reuters.

Ungaria, principala victimă

Dacă situația trenează, cea mai afectată țară va fi Ungaria, țară profund dependentă de importul de petrol rusesc prin această conductă. Rafinăria Duna a MOL, de lângă Budapesta, singura din Ungaria dar una dintre cele mai mari din zonă (8,1 milioane de tone de petrol pe an capacitate de rafinare) este conectată la conducta Drujba, de unde vine petrol din Rusia. Și din acest motiv, Ungaria s-a opus categoric coricărui embargou pe scară largă care impus livrărilor de petrol rusesc în Europa, pe motiv că este dependentă de acesta. Într-un final, a fost de acord cu el, dar doar după ce a fost exceptată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *