Hidroelectrica ține jos și factura de electricitate a bulgarilor. “Prețul lor este mult mai mic, e normal ca piața bulgară să beneficieze”

Bulgaria și-a crescut importurile de energie electrică din România și, pe fondul scăderii prețurilor în general, propria producție din centralele lor pe cărbune a scăzut, iar exporturile țării vecine au scăzut cu două treimi. Șeful ESO, echivalentul bulgar al Transelectrica, spune că țara sa importă preponderant energie hidro de la noi, care este “mult mai ieftină”.

De la începutul anului, exportul de energie electrică al Bulgariei scăzut cu aproape 66%, iar producția de energie electrică s-a redus cu o cincime față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Operatorului Sistemului Energetic bulgar (ESO), echivalentul Transelectrica din țara vecină, scrie Novinite.

„Nu doar în țara noastră și în regiune, ci și în întreaga Europă, există o tendință de reducere a consumului de energie electrică”, a declarat directorul executiv al ESO, Angelin Țațev. El a explicat și că în prezent asistăm la o reducere semnificativă a prețului la gaze naturale, ceea ce “a dus la o reducere a prețului energiei electrice în general”, ceea ce a făcut ca centralele pe cărbune să își reducă producția.

El a arătat că, din cauza prețurilor mai mici, importul de energie electrică a crescut în Bulgaria, în special din România.

„Nu importăm în acest moment energie de la centrale pe gaz mai ieftine, dar importăm energie electrică din România, produsă de hidrocentralele lor. Prețul este mult mai mic. Și este normal ca piața bulgară să beneficieze de acest lucru”, a explicat oficialul ESO.

„Consumul a scăzut cu 5,17%. Producția în ansamblu în țară a scăzut cu 20%, iar producția globală pentru complexul „Maritsa Est” (central pe cărbune n.red.) a scăzut cu 38,5%. Exporturile au scăzut cu 66%. De la 1 ianuarie și până acum, am exportat mai mult decât am importat, dar este mult mai puțin în comparație cu anul trecut. Anul trecut am exportat 4,7 TWh, acum am exportat un 1,6 TWh”, a mai spus oficialul ESO.

Potrivit datelor Statisticii de la București, în primele trei luni ale anului, exporturile de energie electrică ale României au fost de circa 3,1 TWh, în creștere masivă, cu 1,6 TWh față de anul precedent. Pe fondul hidraulicității ridicate, producţia din hidrocentrale s-a situat la 4,7 TWh, în creştere cu 1,3 TWh față de aceeași perioadă a anului trecut (+40,1%).

Ultimele date ale Transelectrica sunt doar pentru primele două luni ale anului.

În termeni de schimburi comerciale cu alte rețele, România a exportat în ianuarie și februarie  aproape 1,8  TWh de energie (1.793 GWh) și a importat 612 GWh. Cel mai mult am exportatat în Bulgaria (637 GWh), iar cel mai mult am importat din Ucraina (209 GWh), potrivit datelor de balanță ale Sistemului Energetic Național. Detalii, în textul de aici:

România continuă să fie exportator net de energie electrică, după primul trimestru din 2023. Tendințele și datele oficiale

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *