Hidroelectrica se apucă de un parc fotovoltaic și de o fabrică de hidrogen verde pe locul unui lac de acumulare început în perioada comunistă și abandonat. Cere studiu de fezabilitate și caiete de sarcini

Hidroelectrica, cel mai mare producăror de energie electrică din România, a lansat în sistemul electronic de achiziții publice un anunț de participare pentru “Studiu de fezabilitate şi caiete de sarcini pentru proiectare şi execuţie la cheie pentru „Amenajarea Energetică Mândra – parc fotovoltaic şi centrală de producere a hidrogenului verde”.

sursă foto: Monitorul de Făgăraș

Valoarea estimată a contractului pus în sistemul electronic în ultima zi a anului trecut se ridică la 12,3 milioane de lei, iar ofertele firmelor interesate să participe la licitație sunt așteptate până la 1 martie, conform datelor din anunț. Materialele trebuie livrate în maximum doi ani, iar prețul contează în procent de doar 20% în stabilirea ofertei câștigătoare, dominantă fiind experrtiza tehnică, atât pentru fotovoltaice, cât și pentru hidrogen.

De fapt Hidroelectrica vrea să folosească un vechi amplasament pe care, în timpul perioadei comuniste, statul ar fi dorit să construiască un ansamblu hidrotehnic, amenajarea Făgăraș-Hoghiz, pe Olt. Proiectul a fost aprobat în 1989, dar a fot abandonat oficial 30 de ani mai târziu, în 2019, pe motiv că nu s-a fi justificat economic centrala de doar 27 MW, majoritatea lucrărilor având alte scopuri, respectiv protecția împotriva inundațiilor și asigurarea de apă pentru irigații. Hidroelectrica este proprietar pe mare parte din teren.

Compania ar dori să construiască acolo mai întâi un parc fotovoltaic cu o capacitate de 300 MW, amplasat în fosta cuvetă a lacului de acumulare Făgăraș-Hoghiz, cu racordare la sistemul energetic național. Energia produsă ar urma fie să alimenteze consumatorii fie – și aici este a doua fază a proiectului – să fie folosită pentru electroliza apei într-o viitoare centrală de producție a hidrogenului verde. Aceasta din urmă ar trebui să aibă o capacitate de producție de 15.000 de tone de hidrogen pe an, cu un electrolizor cu o capacitate instalată de 100 MW și să utilizeze apa din Olt și energia verde produsă de parc. Randamentul centralei de producție a hidrogenului ar trebui să fie de maximum 75%, iar aceasta ar putea să fie legată, ca variantă de back-up, la o hidrocentală existentă, CHE Voila. Hidroelectrica vrea să vadă scenariile de fezabilitate economică la un preț al hidrogenului cuprins între 3 și 4 euro/kg, estimat pentru anul 2027.

Hidroelectrica arată că “prestatorul va prezenta dovada finalizării cu succes a cel puțin două proiecte similare, cu o capacitate cumulată a parcului fotovoltaic de 300 MWp, respectiv a electrolizorului de 100 MW”.

Hidroelectrica este cel mai mare producator de energie verde din Romania, compania având în exploatare un numar de 209 centrale hidroelectrice, cu o putere instalată de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, de 108 MW, cumpărat la finalul anului 2020.

Vedeti aici proiectul: Tema-de-proiectare-AE-Mandra_146236_12.12.2022-seap

Citește și:

Hidroelectrica începe din nou procedura pentru modernizarea hidrocentralei Vidraru. Este a cincea oară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *