Grecia, forţată să vândă companiile de petrol şi gaze

Hellenic Petroleum a fost inclusă pe lista de privatizări a guvernului de la Atena, alături de două companii din domeniul gazelor.

Grecia va vinde în primul trimestru al anului viitor cele 35,5% din acţiunile Hellenic Petroleum aflate în proprietatea statului, potrivit unei liste provizorii de active care urmeză să fie privatizate, obţinută de Reuters. Hellenic Petroleum, listată la bursa de la Atena, are o capitalizare de piaţă de 2,06 miliarde euro.

Compania operează patru rafinării în Grecia şi Macedonia (capacitate totală de rafinare de 16 milioane de tone) şi are o reţea de benzinării (aproape 1.500) în mai multe ţări din sud-estul Europei şi în Cipru.

Potrivit listei prezentate de Reuters, Grecia va vinde, separat, în trimestrul al patrulea, 55% din acţiunile compainei naţionale de gaze DEPA şi 31% din capitalul operatorului naţional al reţelei de transport al gazelor naturale DESFA.

Grecia este forţată să vândă din active pentru a evita falimentul. Statul elen are un program de privatizări de 50 de miliarde de euro şi a fost salvată, momentan, de împrumutul de 110 miliarde de euro de la UE şi FMI.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *