ENI va construi în parteneriat cu KazMunayGas o centrală electrică hibridă în Kazahstan

Compania petrolieră națională a Kazahstanului, KazMunay Gas (KMG), acționarul majoritar al Grupului Rompetrol, a semnat un acord cu grupul energetic italian ENI pentru construcția unei centrale electrice hibride în țara asiatică, potrivit unui anunț al companiei kazahe.

Centrala hibridă va avea o putere instalată de 120 MW, va fi amplasată în regiunea Mangistau, cea care este pe litoralul estic al Mării Caspice, și va fi un ansamblu de eolian, fotovoltaic și generare din gaze naturale. Centrala va asigura atât energie electrică pentru consumatorii din regiune dar va alimenta și instalațiile OzenmunaiGas, o sucursală a KMG care se ocupă cu extracția hidrocarburilor în regiunea Mangistau, mai ales în situația în care ar apărea pene de curent.

“Proiectul este rezultatul muncii în comun al celor două companii și este un pas înainte pentru materializarea strategiei cerută de șeful statului, dezvoltarea de proiecte “verzi”. Proiectul nu doar că va spori securitatea energetică a zonei, dar va atrage noi investiții și va crea noi locuri de muncă”, a spus Magzum Myrzagaliev, CEO al KMG.

Nu este primul proiect nou al KMG cu companii occidentale în domeniul energiei din Kazahstan. Luna trecută, KMG și compania franceză Air Liquide Eastern Europe S.A. au semnat un acord de cooperare în domeniul procesării petrolului și gazelor, în baza căruia vor fi investite aproximativ 100 de milioane de euro în proiecte energetice în Kazahstan.

Air Liquide Munay Tech Gases LLP, o societate mixtă a KMG și Air Liquide, va construi o fabrică de hidrogen la rafinăria Pavlodar pentru a putea produce produce 160.000 de tone de motorină de iarnă pe an. Costul acestui proiect este estimat la 60 de milioane de euro, iar investiția, odată realizată, va permite companiei kazahe să crească rata de utilizare a rafinăriei Pavlodar, de la 84,2% la 88,3%.

Un alt proiect, în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro, se referră la o facilitate pentru separarea de gaze, care face parte din proiectul KMG de a dezvolta producția de polietilenă în complexul petrochimic de la rafinăria Atyrau.

KMG și Air Liquide au semnat, de asemenea, un memorandum de înțelegere privind decarbonizarea. Potrivit documentului, Air Liquide Munay Tech Gases va reduce emisiile de CO2 cu 33% în 2035 comparativ cu 2020 și va atinge neutralitatea carbonului până în 2050.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *