România va avea un surplus de peste 100 de MW de energie din fotovoltaic la închiderea programului Electric Up – estimare

Programul Electric Up se închide în acest an, cu implementarea completă, la sfârşitul căruia ţara noastră va avea un surplus de peste 100 de megawaţi de energie produsă din fotovoltaice şi peste 4.000 de puncte de încărcare pentru maşini electrice, a afirmat, luni, Cristian Ilie, director Eficienţă Energetică în Ministerul Energiei, potrivit Agerpres.

„Programul Electric Up se închide în acest an, cu implementarea completă. Este un program de succes, la sfârşitul căruia vom avea un surplus de peste 100 de megawaţi de energie produsă din fotovoltaice – şi sperăm un număr de peste 4.000 de puncte de încărcare pentru maşini electrice. Acolo am finanţat 100% instalarea de panouri de fotovoltaice şi achiziţionarea de staţii de încărcare. Am avut şi opţional stocare, foarte importantă – pentru că noi nu ne încărcăm maşina doar când e soare, ci şi seara când ajungem acasă – doar că acolo am avut doar cofinanţare de 30%”, a menţionat Cristian Ilie.

El a subliniat că, în lansarea apelurilor pentru cheia de finanţare 1 din cadrul Fondului de modernizare, vor fi lansate patru apeluri. „Una va fi pentru agricultură, pentru fermieri – au nevoie de o grămadă de curent pentru a funcţiona bine. Acest apel va fi lansat în colaborare cu Ministerul Agriculturii, acum se află în consultare publică. Ghidul şi programul se va derula prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Vor exista după aceea două programe pentru societăţi, una pentru auto-consum şi una pentru producere de energie electrică din surse regenerabile şi al patrulea va fi pentru UAT-uri. Aşteptăm la sfârşitul lui mai să avem call-urile lansate”, a mai spus Cristian Ilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *