E.On şi MOL vor monta în acest an 40 de staţii de încărcare rapidă a maşinilor electrice

E.ON Energie şi MOL România vor monta în acest an 40 de staţii de încărcare rapidă a maşinilor electrice, în cadrul proiectului NEXT-E, potrivit unui comunicat al E.ON, remis agenției Agerpres.
E.ON Energie România a pus în funcţiune, în această săptămână, o nouă staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice, la Constanţa, fiind astfel continuate lucrările pentru implementarea infrastructurii de transport electric pe ruta Constanţa – Bucureşti – Timişoara.

Până acum, E.ON Energie România a montat 17 staţii: Iaşi, Tg. Frumos (judeţul Iaşi), Cristeşti (judeţul Iasi), Roman (judeţul Neamţ), Piatra Neamţ, Taşca (judeţul Neamţ), Gheorgheni (judeţul Harghita), Sovata (judeţul Mureş), Târgu Mureş, Bacău, Suceava, Adjud (judeţul Vrancea), Bucureşti (3 staţii), Râmnicu Vâlcea şi Constanţa.

Staţia de încărcare de la Constanţa are o putere maximă de 77 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. În locaţie este instalată o staţie de tip fast charge 1×50 kW (curent continuu conectori CCS sau CHAdeMO) + 1×22 kW (curent alternativ conector Type 2), ce beneficiază de două locuri de parcare.

Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF) prin care E.ON Energie România şi-a propus să instaleze 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 urmând să fie instalate de către MOL, unul dintre partenerii din acest proiect.

Până în prezent, prin intermediul staţiilor NEXT-E instalate de E.ON Energie Romania, posesorii de autovehicule electrice sau hibrid au utilizat aproximativ 30.000 de kWh de energie electrică şi au parcurs peste 200.000 de km. Cele mai multe încărcări s-au făcut la staţiile din Roman, Suceava şi Iaşi.

Reţeaua pan-europeană NEXT-E va include 6 ţări diferite, iar 40 de staţii de încărcare electrică din totalul de 252 din proiectul NEXT-E vor fi instalate în România şi amplasate pe rutele: Suceava-Bacău-Călăraşi, Constanţa-Bucureşti-Timişoara şi Iaşi-Târgu Mureş-Alba Iulia.

În luna iulie 2017, proiectul NEXT-E a fost selectat de Comisia Europeană pentru cofinanţare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Consorţiul NEXT-E va primi 18,84 milioane euro în vederea implementării proiectului, aceasta fiind cea mai mare finanţare CEF acordată unui proiect privind vehiculele electrice.

În cadrul acestuia, vor fi instalate până în anul 2020, un număr de 222 de staţii de încărcare rapidă multi-standard (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultra-rapidă (150-350 kW) de-a lungul principalelor coridoare europene de transport şi a reţelei trans-europene de transport (TEN-T).

Consorţiul este format din companiile din cadrul Grupului E.ON, Grupului MOL (filialele din cele şase ţări participante), Hrvatska elektroprivreda din Croaţia, PETROL (în Slovenia şi Croaţia), precum şi Nissan şi BMW.

Reţeaua dezvoltată de acest consorţiu are ca scop crearea unei infrastructuri în Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croaţia şi România.

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *