Din 2026, în Oltenia vor mai rămâne trei grupuri pe cărbune în rezervă strategică – surse

Începând din 2026, la Complexul Energetic Oltenia, principalul producător de energie electrică din cărbune din România, vor mai rămâne doar grupuri pe lignit în rezervă, potrivit unor surse din sistemul energetic.

Ultima variantă a planului de restructurare al Complexului Energetic (CE) Oltenia, discutată cu oficialii Comisiei Europene arată că, la orizontul anului 2026 vor mai rămâne, din capacitatea existentă în centralele pe lignit, doar trei grupuri în rezervă, la dispoziția Dispeceratului Energetic Național, potrivit unor surse apropiate situației.

“Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia prevede investiții în fotovoltaic și gaz. După 2026, anul până la care se întinde planul de restructurare, se prevăd capacități de rezervă pe lignit,  aflate la dispoziția dispecerului, care vor funcționa în baza unui mecanism dedicat”, potrivit surselor noastre. Aceasta este ultima variantă a planului de restructurare, care se negociază acum cu reprezentanții Comisiei Europene.

Asta înseamnă că, după 2026, CE Oltenia va mai produce energie electrică din lignit doar în câteva grupuri – acum se discută despre trei – doar dacă acest lucru va fi solicitat de DEN. Va fi practic o rezervă strategică a sistemului energetic național, care va fi accesată – adică centralele pe lignit vor produce energie – doar dacă DEN condideră că este nevoie de această energie pentru a se asigura funcționarea în bune condiții a Sistemului Energetic.

Modalitatea în care se va reglementa această rezervă strategică, precum și modul de funcționare vor face obiectul unei legi dedicate, o legea a phase-out-ului cărbunelui, care se află acum în stadiu incipient de realizare, dar care va viza toate aspectele legate de efectele renunțării la utilizarea cărbunelui și la finanțarea tranziției energetice în acele zone, după cum au spus sursele noastre.

CE Oltenia are în acest moment 4 termocentrale pe cărbune (lignit), cu 12 grupuri energetice, o capacitate instalată de 3.570 MW, o producţie estimată de 10 TWh în 2021 şi furnizează energie termică pentru municipiul Craiova.

Programul de restructurare presupune modificarea structurală a producţiei de energie dintr-o singură sursă, lignit, pe mai multe surse, mix energetic: gaz, regenerabile, cărbune. Centrale pe gaz vor însemna 1.325 MW, din care 850 de MW la Işalniţa şi 475 MW la Turceni. Pe măsură ce vor fi puse în funcţiune aceste capacităţi noi, se vor închide cele pe cărbune, deci din 3.570 MW ar fi urmat s[ rămână în 2025 1.450 MW pe cărbune, potrivit planului vechi de decarbonare, făcut public, singura variantă care este publică, de altfel

 

1 Comment

Dă-i un răspuns lui Ion Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *