Cum răspund nucleariştii români la declaraţiile lui Anton Anton referitoare la reactoarele americane modulare

În condiţiile în care ministrul Energiei a declarat că reactoarele mici americane sunt mai sigure decât reactoarele noastre de la Cernavodă, atomiştii români răspund că acelea sunt încă un concept, nu sunt autorizate deocamdată de reglementatorul din SUA şi nu vor fi cumpărate de România decât după ce funcţionarea lor va fi testată acolo.

“Reactorul (cel american-n.red.) în momentul de faţă este în stadiu avansat de autorizare de către reglementatorul american şi, în eventualitatea unei tranzacţii pe acest subiect, nimeni nu va autoriza să cumperi o tehnologie care nu este probată la scară industrială. Până când nu va fi un “ first of a kind” în ţara de origine care a dezvoltat şi care să probeze soliditatea acestui concept, este evident că nimeni nu va angaja un asemenea proiect”, a declarat Teodor Chirica.

Chirica, om cu vastăp experienţă în domeniu, este fost director general al Nuclearelectrica, actual consilier al directorului companiei şi preşedinte al FORATOM, Forumul Atomic European.

El a făcut această declaraţie la aceeaşi conferinţă la care ministrul Energiei, Anton Anton, a făcut o declaraţie cel puţin surprinzătoare: reactoarele mici modulare dezvoltate acum de o companie americană, care nu sunt încă autorizate nici în SUA, ar fi mai sigure decât cele ale centralei nuclare de la Cernavodă, în condiţiile în care primul a fost  pus în exploatare comercială acum 23 de ani.

“Întâmplător citind printre rânduri şi chestia asta o să-mi fie confirmată probabil mai încolo, ce s-a discutat este un subiect abordat de mai multe ori la minister cu partenerii strategici din SUA, ‘small nuclear reactors’, un subiect extrem de modern. Noi, prin Nuclearelectrica, avem un memorandum de înţelegere cu o firmă din SUA pentru dezvoltarea de aceste mici reactoare modulare, care ar rezolva destul de multe lucruri foarte eficient. Ele sunt mult mai sigure şi mult mai puţin complicate, ca să mă exprim politicos, faţă de ceea ce avem noi şi cred că acesta este subiectul abordat de cei doi preşedinţi”, a spus Anton, care nu a fost cu Iohannis vizita din SUA.

Context

După vizita președintelui Klaus Iohannis la Casa Alba, în declarația comună s-a făcut referire la interesul Statelor Unite pentru  domeniul nuclear din România. ”Încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”, se arată în declarația comună.

În luna martie, Nuclearelectrica a anunţat că a semnat un Memorandum de Înţelegere cu firma americană NuScale Power în vederea realizării unui schimb de informaţii tehnice şi economice cu privire la tehnologia nucleară inovatoare dezvoltată de NuScale.

Scopul acestui memorandum este evaluarea dezvoltării, autorizării şi construcţiei reactoarelor modulare mici (SMR) ca o potenţială soluţie pe termen lung pentru România.

„Cu multi ani de experienta in industria nucleara, SNN intelege necesitatile energetice specifice ale Romaniei”, spunea John Hopkins, Presedinte si Director General al NuScale. “NuScale asteapta cu nerabdare sa prezinte o tehnologie nucleara sigura, scalabila si fiabila si sa colaboreze cu SNN pentru a determina ce rol poate juca tehnologia NuScale in viitorul energetic al Romaniei”.

“Departamentul pentru Energie aplauda acest acord important in vederea evaluarii modului in care tehnologia reactoarelor mici modulare ar putea fi utilizata in Romania”, a spus atunci și Secretarul SUA pentru Energie, Rick Perry.

NuScale dezvolta o centrala nucleara pe baza de reactoare modulare cu apa usoara pentru a furniza electricitate, incalzire termica, desalinizare. Proiectul inovator al reactorului mic modular (SMR) are la baza o constructie modulara integral fabricata de NuScale capabila sa genereze 60 MW de electricitate utilizand o versiune sigura, redusa ca dimensiune si scalabila a tehnologiei reactoarelor cu apa sub presiune, spune compania.

Proiectul scalabil al NuScale: o centrala nucleara poate acomoda pana la 12 module individuale, care ofera beneficiile unei tehnologii fara emisii de carbon si reduce angajamentele financiare asociate unei centrale nucleare cu o productie de ordinul gigawatilor. Investitorul majoritar al NuScale este Fluor Corporation, o companie globala de inginerie, procurare si constructie cu o traditie de 60 de ani in industria nucleara comerciala.

Nuclearelectrica operează centrala nucleară de la Cernavodă, cu două unități de câte 700 MW fiecare, realizate cu tehnologie canadiană CANDU.

 

2 Comments

  1. Felicitari dle Chirica.Ma bucur ca mai sunt oameni care ii mai aduc aminte dlui ministru, ca a conduce un minister , nu inseamna sa stai la catedra si sa vorbesti studentilor.

Dă-i un răspuns lui Vladimir Gogan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *