Cât va costa căldura la iarnă în București, centralizat și cu centrală

Ariston Thermo, unul dintre cei mai mari furnizori de centrale termice de pe piaţa locală a făcut o estimare a costului cu energia termică de la iarnă, atât în varianta alimentării de la RADET, cât şi în cea cu centrală murală.

Pentru un apartament de două camere din Bucureşti, costurile cu agentul termic în varianta utiliării unei centrale murale vor fi de 263 de lei, în luna decembrie, preţ calculat în baza unui scenariu de creştere a preţurilor la gaz cu 5%. Pentru acelaşi apartament, factura va fi de 650 de lei, dacă furnizorul de energie este RADET. Scenariul de calcul: condominiul are contori şi repartitoare, iar subvenţia de la stat este eliminată total-primăria va renunţa la a a mai acorda partea ei de subvenţie, ştiut fiind că, potrivit înţelegerilor cu FMI, Guvernul nu mai acordă oricum subvenţii generalizate la încălzire. În cazul în care nu există repartitoare şi contori, factura pentru acelaşi apartament va fi de 800 de lei, în varianta eliminării totale a subvenţiei.

Pentru un apartament de trei camere, costurile vor fi de 315 lei, în varianta cu centrală murală şi de 875 de lei, respectiv 950 de lei, în varianta alimentării din sistemul centralizat. Scenariile de la calcul sunt identice cu cele în cazul apartamentelor de două camere.

Pentru un apartament de patru camere, costurile vor fi de 410 lei, în varianta cu centrală şi de 1.050 respectiv 1.175 în varianta RADET.

Cei de la Ariston spun că, inclusiv în Bucureşti, unde primăria a subvenţionat în 2010 energia termică, costurile încălzirii în apartamentele cu centrale muralle au fost mai mici decât cele ale apartamentelor branşate la RADET. Ei amintesc de estimarea de creştere cu 60% a costurilor gigacaloriei livrată centralizat, determinată de eliminarea subvenţiei guvernamentale. Evident, dacă nici primăriile nu-şi vor mai onora partea lor de subvenţie, costurile vor fi mult mai mari.

Potrivit celor de la Ariston, investiţia medie într-o centrală termică este cuprinsă între 5.500-7.000 lei și diferă în funcție de numărul de camere și nivelul de dotare al instalației (radiatoare, țeavă, accesorii, montaj).În aceste condiţii, chiar dacă preţul gazului va creşte chiar şi cu 15%, investiţia într-o centrală termică poate fi recuperată într-o perioadă cuprinsă între 1 – 3 ani, spune compania vânzătoare de centrale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.