Carburanții s-au ieftinit din nou azi, benzina coboară sub pragul de 7 lei pe litru

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a continuat și azi seria de ieftiniri ale carburanților auto.

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa pe 25 noiembrie 2022, în aplicația Petrom, un preț al benzinei standard de 7,45 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 8,66 lei/litrul.

Prețurile reale pe care le plătiți la pompă sunt cu 50 de bani mai mici însă, adică 6,95 lei pe litru la benzină și 8,16 lei pe litru la motorină.

Astfel, comparativ cu prețurile de ieri, și motorina și benzina sunt mai ieftine la Petrom cu cinci bani pe litru.

Precedenta ieftinire a avut loc acum două zile, când prețurile au scăzut cu opt bani pe litru, pentru fiecare sortiment de carburant, fiind atunc, a patra ieftinire a carburanților în tot atâtea zile consecutiv.

Ieftinirile au re-început în 17 noiembrie, după o lună în care prețurile au crescut în 15 rânduri, cumulând o scumpire de 63 de bani pe litru.

Ieftinirile sunt datorate de scăderile cotațiilor la produsele petroliere, pe fondul ieftinirii țițeiului. Astfel, azi cotațiile Platt’s Med, de referință pentru zona noastră, erau de doar 871 de dolari pe tona de benzină și 970 de dolari pe tona de motorină, mult în scădere față de nivelurile din vară și începutul toamnei.

Cotaţia barilului de ţiţei a scăzut joi, pentru a doua zi consecutiv, în contextul în care Uniunea Europeană analizează un plafon de preţ mai mare decât se aştepta pentru petrolul rusesc şi de asemenea se înmulţesc semnalele care arată spre apariţia unor provocări la adresa cererii.

Diplomaţii UE sunt blocaţi în negocieri cu privire la cât de strict ar trebui să fie viitorul mecanism vizând ţiţeiul rusesc, după ce au discutat o plafonare a exporturilor maritime de petrol rusesc undeva între 65 şi 70 de dolari per baril. Există unele diferenţe de opinie între statele membre, în condiţiile în care Polonia consideră că un plafon de 65 de dolari este mult prea îngăduitor pentru Moscova iar Grecia nu vrea să coboare sub 70 de dolari.

În paralel, se înmulţesc semnalele venite din partea primelor două economii mondiale care ameninţă cererea de energie. În SUA, economiştii de la Rezerva Federală i-au informat pe decidenţi că şansele pentru o recesiune în 2023 au crescut până la aproape 50%, odată cu majorarea dobânzilor. În China, oficialii continuă cu eforturile agresive destinate opririi răspândirii Covid-19, ordonând carantine şi restricţii de deplasare după ce numărul cazurilor zilnice de infecţie a ajuns la aproape 30.000.

Preţul ţiţeiului a scăzut semnificativ în cursul acestei luni, anulând câştigurile realizate în octombrie după ce Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi au decis să reducă producţia. Chiar dacă planul vizând un plafon de preţ impus ţiţeiului rusesc a fost văzut anterior ca un element care avea potenţialul de a susţine preţurile, dacă ar fi condus la o producţie mai mică, un plafon mai mare ar putea avea un impact redus asupra tranzacţiilor.

La momentul redactării acestei știri, cotația pentru Brent era de 86 de dolari barilul iar cea pentru sortimentul WTI de 78 de dolari barilul.

Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *